miercuri, 17 septembrie 2014

Excesul de manele dăunează grav vieţii

În ţara lui Urmuz, un bărbat aflat într-un bar (la Bacău, într-o mahala!) a vrut să asculte neapărat de zece ori la rând melodia "Cap şi pajură" a lui Florin Salam. Un alt bărbat (adevărat!) din bar n-a mai suportat melodia cu pricina şi i-a dat în cap cu o sticlă, omorându-l. Deci, n-a ieşit "cap", ci "pajură", sau invers, că nu se ştie ce a fost norocos. Asta e, excesul de manele curmă vieţi.

duminică, 14 septembrie 2014

Poem în policromie

După plimbarea din zori prin iarba udă a livezii de vişini, revenit în casă recitesc unul din poemele de tinereţe ale lui Nichita Danlov, poem cu ecouri suprarealiste, dar şi expresioniste, cel mai potrivit poem pentru dimineaţa de duminică a Înălţării Sfintei Cruci:
 Amurgul oraşelor

Am văzut fecioare înalte
cu sâni albaştri şi cearcăne verzi
aruncându-şi pruncii în fântâna apusului
pe străzile oraşului
treceau maşini negre cu labe de gâscă
lăsând urme portocalii
pe asfaltul alb ca zăpada

Şi pretutindeni bătea un vânt roşu
rostogolind pe străzi
feţele tăiate din ziar ale trecătorilor
în timp ce pe cer

treceau avioane cu aripi aprinse de îngeri
împrăştiind mulţimea tăcută
care-şi făcea plimbarea de seară
în piaţa oraşului...

Era într-o miercuri sau luni
înainte de Paşti şi lumea părea liniştită...



vineri, 12 septembrie 2014

Guţă - Băsescu, afinităţi elective

         Venind acasă de la serviciu, o găsesc pe soacra mea râzând cu gura până la urechi. E bine, îmi zic, râsul face bine la 83 de ani ai ei. Dar, peste vreo jumătate de oră râde tot mai tare şi aproape să se înece. Intru în panică. Merg în camera ei şi-o găsesc uitându-se la televizor. Pe ecran, o ţigancă urla de mama focului. Cu o remarcabilă putere de sinteză, soacra mea mă lămureşte. Manelistul Nicolae Guţă a avut la viaţa lui foarte multe neveste şi amante, că nici el nu le mai ştie numărul. Tuturor le-a făcut şi copii, tot aşa, unii zic c-ar avea 10, alţii că 12, alţii că nu se ştie exact. Ei bine, acum Guţă (acest Suleyman Magnificul ţiganilor) a rămas la două femei: una este nevasta asta de pe ecran, o ţigancă moldoveancă din Focşani, şi alta - o amantă blondă, Mădălina, supranumită Beyonce de România sau de RRomania. Blonda i-a făcut acum două săptămâni ultimul vlăstar lui Guţă, o fetiţă frumoasă, dar nevasta îi ocărăşte la televizor şi pe bărbat (bip-uri peste bip-uri în emisiune), şi pe amanta lui căreia-i zice Biocard sau Biocara, că nu se înţelege prea bine printre răcnete. Şi asta ţine de o săptămână, iar Guţă râde şi vrea să le împace. Prilej de veselie pentru soacra mea...
Hm! Am o senzaţie de deja vu!...

         Păi, Băsescu chiar a avut muieret politic gârlă, grămezi de carne de partid şi de stat: Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Roberta Anastase, Lavinia Şandru, Raluca Turcan, Adriana Săftoiu etc. A rămas la două în cele din urmă: Monica Macovei cea brunetă şi blonda Elena Udrea, un fel de Beyonce II de România (ca să o deosebim de cea a lui Guţă). Amândouă vor să fie în graţiile preşedintelui la apus, iar Suleyman Magnificul de la Cotroceni o găseşte necinstită pe Monica, preferând-o pe Elena care nu minte şi, mai ales, are o rezistenţă fizică remarcabilă.

         Când se termină paranghelia cu Guţă, începe aia cu Băsescu şi soacra mea, Slavă Domnului, nu se plictiseşte deloc.

joi, 11 septembrie 2014

Votul turmentat

Din vraful de volume rânduite la citit, dau peste unul de poeme lejer-ironice: Vânătorul de cerbi de George Voica. Iar aici găsesc un poem de sezon, ca să zic așa. Îl reproduc cu plăcere:

                                                          ZARURI ELECTORALE
Trebuie să recunosc,
desigur,
că sunt un top foarte interesant,
de vreme ce sunt proeten cu primarul!
De altminteri, facem lectură colectivă
la poartă, pe șanț,
din clasici locali, în special din Click;
suntem, iată, analiști politici
(alții sunt anali de-a binelea);
jucăm barbut pe Rabe cu moloz,
din care extragem fierul vechi:
cratițe, oale, șpan, frigidere,
tablă galvanizată, electrice cabluri...

E foarte frumos,
mai ales când tragem,
în același timp,
de același cablu al suficienței!...

Apoi, bem orice ne cade sub nas,
îndeosebi știri scufundate în vodkă,
siropuri de dude, electorale,
ceaiuri partizanale, de mătrăgună,
șprițuri pentru evitarea dezinteriei
la nivel local...
Așadar, vedeți bine c-am intrat și noi
în Uniunea Europeană
și-am devenit spirtuali!

miercuri, 10 septembrie 2014

Cetățeanul Klaus Iohannis mai există?

Domnul Klaus Iohannis, cel care nu răspunde la provocări și nu comentează nimic, s-a aruncat într-o vâltoare a cărei centrifugă nu pare deloc a-l arunca în grădina Palatului Cotroceni măcar, necum în biroul prezidențial.
Trec zilele, trec lunile-n șir și întrebările curg fluviu, iar el nu răspunde neam! Și-ar cam trebui. Probabil că șeful lui de campanie îi recomandă în fiecare dimineață să stea drept ca Carol I în sala de primiri de la Palat și să răspundă doar: No comment!
Ei bine, lumea e rea și curioasă și vrea să afle:

* Cum s-a pricopsit totuși cu șase case. Chestia cu chirii și meditații nu prea ține.
* A fost sau nu intermediar de vânzări de puradei sibieni în Canada?
* Mai este președinte PNL după decizia de ieri a Tribunalului? În paralel cu președinte al Forumului Democrat al Germanilor din România?
* Dar, mai e și primar al Sibiului în paralel cu candidat la Președinție? Nu sunt cam multe griji pe capul dumnealui?
* În sfârșit, se simte vizat de Traian Băsescu care spune că-l deconspiră pe un candidat drept ofițer acoperit?

S-au strâns cam multe întrebări fără răspuns. Și mai sunt, încă mai sunt. Ar cam trebui să sintetizeze niște răspunsuri scurte și clare, dar mai ales convingătoare, căci - cu debitul său verbal - în detaliu să le explice îi va trebui trei campanii electorale.

duminică, 7 septembrie 2014

Un arhitect pentru România

Astăzi se împlinesc 170 de ani de la naşterea arhitectului francez Emile Andre Lecomte de Nouy (scuze pentru lipsa accentelor, nu le ştiu accesa pe tastatură!). A fost adus în România de Regele Carol I pentru a schimba şi estetic ţara noastră. De Nouy a refăcut Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, de la un pas de Mitropolie, a refăcut din temelii biserici de la Craiova, Târgovişte etc. A făcut Biserica Necropolă a Brătienilor de la Florica. La Curtea de Argeş, Biserica Mănăstirii Argeşului fiind degradată în ultimul hal, a demolat-o până la fundaţie şi a refăcut-o în realitatea ei de astăzi. A murit în 1914 la Curtea de Argeş şi este înmormântat în Cimitirul Flămânzeşti, mormântul său fiind monument istoric: tot mormântul este o cruce masivă de marmură neagră pe care este înscris doar atât: Lecomte de Nouy 1844-1914 (deşi e la 300 de metri de casa mea, mi-e lene să merg să-l pozez). La exact 15 metri de mormântul lui îmi voi dormi somnul de veci şi eu. Nu mă fălesc cu asta, e doar o constatare.
Din păcate oficialităţile oraşului/municipiului (o comună în toată regula) n-au habar de Lecomte de Nouy!

Gulaş de ied la ceaun

Am două bucătării în casă, cu aragaz, vase şi tot ce trebuie. Dar un gulaş în bucătărie... Hm!

Am fost de 15 august la mama în Mehedinţi, fiind hramul bisericii, prilej cu care am fost cadorisit cu o jumătate de ied (cam 12 kg de carne). Şi am gătit un gulaş cu care-i surclasez pe toţi secuii iredentişti, separatişti, dornici de autonomie sau nu.

Pe plita din curte, la foc de lemne, am pus pe fundul ceaunului două cepe tocate potrivit în vreo cinci linguri de untură. Când ceapa a devenit de-un auriu sticlos, am înroşit-o cu trei linguri mari de boia iute. Am amestecat de două ori, apoi am pus un kilogram de carne de ied tocată în cubuleţe de doi-trei centimetri. Când a sfârâit de nu se mai putea, am stins totul cu două căni de vin oţetit întrucâtva. Am aruncat apoi o mână de sare. Când a început din nou să sfârâie, am pus un kilogram de roşii şi ardei, tocate cam la dimensiunile cărnii. Am aşteptat să dea din nou în clocot, bun prilej pentru a degusta palinca din pahar, să nu se trezească, Doamne fereşte!
Apoi, am pus un kilogram de cartofi tăiaţi în cuburi ceva mai mari şi am cam umplut ceaunul cu apă clocotită. Am aruncat cu toată neglijenţa piper, mărar seminţe, coriandru şi am pus şi o crenguţă verde de cimbru şi una de tarhon. Am zdrobit trei căţei de usturoi şi i-am pus peste compoziţie. Am amestecat.

 Am ieşit prin grădină şi prin livadă cu păhăruţul de palincă, m-am mai întreţinut cu un vecin, am mai scris ceva la computer (la o proză cu beţivi) şi când am ieşit în curte peste vreo oră, lemnele se transformaseră în jar, dar şi gulaşul era gata. Am scos crenguţele de cimbru şi tarhon şi le-am aruncat. Aroma strânsese câinii şi pisicile pe lângă gard.

Ăsta-i gulaşul de la Curtea de Argeş.

sâmbătă, 6 septembrie 2014

Cromatica dimineţii de sâmbătă

Peste trifoiul înrourat cu flori roşii şi trifoiul cu flori albe din livada din fundul grădinii zboară un stol de fluturi albi şi fluturi portocalii cu puncte negre. Palinca din păhăruţ e incoloră.

vineri, 5 septembrie 2014

Actualitatea obsedantului deceniu

Se ştie, în anii 1948-1953, Arghezi a fost scos din literatură, în sensul că n-avea drept de semnătură. Dar, el scria zilnic la Mărţişor, scria pentru sertar şi pentru gropile din grădină unde-şi ascundea manuscrisele. În numărul de săptămâna aceasta a "României Literare", criticul şi istoricul literar Ion Simuţ reproduce unul din poemele argheziene din acea perioadă: Poveste, poem care începe astfel: "A fost odată, chiar ca niciodată./Povestea mea-i adevărată". Urmează apoi descrierea în versuri chiar a României din obsedantul deceniu 6 al secolului XX. Transcriu aici doar câteva pentru a arăta cât de actuale sunt versurile argheziene. Cum el n-avea a alege între scris şi publicat, aşa noi n-avem ce alege dintre cei circa 10 candidaţi la Preşedinţie. Versurile:

"Un neam deştept şi ager şi frumos
Rămas piele pe os,
O vatră vie şi matcă vie
Rămasă una goală şi cealaltă pustie
Pe unde au intrat lăcusta şi căpuşa
Culegem praful, buba şi cenuşa,
Nori de lăcuste, valuri de căpuşi.
Povestea e de-atunci şi de acuş.

O scriu de-a fuga şi-am ajuns
Să nu pot scrie decât ascuns.
N-avem altceva ce-alege
Căci scrisul e-o fărădelege
Şi dragostea de neam şi ţară
E tâlhărie şi ocară..."

Mda! Cam ăsta este peisajul României şi la 2014, nu doar la 1950.

joi, 4 septembrie 2014

E campanie, să stricăm ce e bun! Adică, drumurile noastre toate

Drumurile din județul Argeș sunt în general cele mai proaste din țară. E oficial, nu-mi exprim eu aici părerile subiective. Există o hartă care ne lămurește în acest sens.

Ei bine, dacă tot sunt cele mai proaste, de ce să nu le facem și mai proaste, că e loc?! Pot dovedi cu drumul de 35 de kilometri Pitești - Curtea de Argeș, drum pe care-l parcurg zilnic.

Cum vine o campanie electorală, pe acest drum  (poate că și pe altele!?),  apar niște utilaje călărite de niște Dorel/i care fac din loc în loc niște găuri în asfalt bun-bun, niște găuri de formă dreptunghiulară, pătrată, trapezoidală și de alte forme geometrice. Sunt lăsate așa vreo două-trei zile, când un alt Dorel apare țanțoș să le umplă cu asfalt plus un Dorel cu un tăvălug să le netezească. Dar, le netezește mereu mai sus. Așa că șoseaua Pitești - Curtea de Argeș arată exact ca-n Păcală: una tare - una moale! La primul îngheț aia tare devine aia moale, în sensul că se macină și devine groapă de o formă negeometrică. Și atunci sunt umplute la loc cu economie, în sensul că jumătate e asfalt, jumătate zăpadă înghețată. Când se desprimăvărează, Dorel are din nou activitate! Cum trec zilnic pe drumul ăsta, pot arăta oricui e curios care sunt lipiturile din campania electorală din noiembrie-decembrie 2012, care din altele mai vechi.

De alaltăieri, începând de la Bascov, ici-colo se frezează câte o groapă dreptunghiulară. Calvarul a reînceput.

L-am rugat pe un prieten din presa locală să facă un fel de anchetă: cine comandă, cine execută, cine plătește, cum... N-a aflat mai nimic.

În acest caz, nu văd altfel decât cum mi-a povestit cineva un dialog dintr-un birou între un șef de organizație de partid și un constructor, șeful ăl mare a lui Dorel:

- Dai și tu vreun miliard vechi în campanie?
- Dau, dar îmi ies două?
- Sigur, actualizează o documentație și repară drumul ăla!...

Având în vedere transparența cât de cât a partidelor, s-ar putea verifica un feed-back. Când a finanțat (printr-o donație) și cu cât constructorul X partidul Y. Apoi, să se afle când a reparat constructorul X drumul Z și cât a primit de la șeful de organizație al partidului Y. Ce literatură savuroasă am avea!


miercuri, 3 septembrie 2014

Poezia dimineții de miercuri


Citesc în fiecare dimineață șapte-opt poeme de Nicolae Jinga, din câteva sute care alcătuiesc un volum în manuscris. Transcriu acum și aici această

                                                Priveliște

Tu unde vrei s-ajungi frumoasă zi?
în mecanismul tău s-a strâns rugina
și te străbat fără să pot pluti
fără să știu care îmi este vina

tu spargi pe străzi semințele de mac
o să dormim prin veacuri împreună
în gropile unui pământ sărac
visând mereu priveliștea nebună

sâmbătă, 30 august 2014

Vineri, o zi... (filă de jurnal)

Răcoarea zorilor şi iarba înrourată care plăcut mă înviorează. * Ştiind ea că sunt matinal, mama mă firitiseşte înainte de 7,00. Îmi aminteşte că m-a născut vinerea, ca acum. Se pregătea să plece la nedeie la Izvorul Bârzii, fiind hramul Mănăstirii Topolniţa. * Scriu o cronică despre romanul Damele din pălărie de InimăRea. * Ion Lazu îmi pune poza de om deştept pe blogul său, la născuţii scriitori ai zilei. E un domn. * Mesaje de mulţi ani pe mail de la Fleure de Marroniere, Ioan Viştea, Vasile Spiridon, Lucia Negoiţă şi SMS de la poetul Dan Rotaru şi...ORANGE, care-mi oferă 10 minute de ziua mea. Să fie primite! * Cu Va şi Vi la Călimăneşti, la fosta vilă a USR, acum pensiune a nu ştiu cui. Baie în bazinul de apă cu clor, sulf, iod, magneziu şi alte elemente din Tabelul lui Mendeleev, apă la 39 de grade Celsius. Pe terasa vilei mâncăm mititei eu, sandviş de acasă Va şi cartofi prăjiţi vegetarianul Vi. Şi bem bere. * Poem cam nefiresc pentru Nichita Danilov cel neoexpresionist, cel neoromantic târziu, "crud" adesea, de data asta găsesc în volumul lui pe care-l citesc pe şezlong un poem luminos, Lumină de primăvară: "Frumoasa doamnă educatoare/duce la plimbare/ţinând de mână/o întreagă ceată de copii/ca şi cum ar duce/ţinând de aripi/un întreg stup de albine.//Şi pretutindeni e pace/şi pretutindeni e/o dulce lumină de primăvară". * Mai de dimineaţă, când ieşi din bazinul cu apă la 39 de grade Celsius, cerul este senin-senin între cei doi versanţi de pe Valea Oltului. Apoi, apar pe cer nişte nori alburii, unul mai mare chiar deasupra noastră. Îl provoc pe Vi la un joc gen Hamlet-Polonius: "Uite norul ăsta, e ca o cămilă!" "Hm!" mârîie Vi. Parcă ar fi totuşi o nevăstuică!" "Ce nevăstuică, domnule?!" "Sau pare o balenă" "Fugi de-aci!". Nu-mi merge... * Ne oprim la Mînăstirea Cozia. Lume multă. Ne închinăm, punem lumânări, la morţi, la vii... Mircea cel Bătrân e în mormânt cuminte. "Tu eşti Mircea?" întreb în şoaptă. "Care Mircea? vine un vag răspuns. Eu sunt Umbra lui Mircea. De la Cozia". Ieşim pe malul Oltului murdar, dar liniştit, liştinit...La ieşire, pe o bancă doi ierarhi, unul bătrân cu o barbă albă, ca a lui Dumnezeu, altul tânăr şi fălos, cred că e noul arhiepiscop al Vâlcii.* Reprize de somn de după-amiază cu telefoane de firitisire: Tavi Doclin, Vasile Mandric, Viorel Teodorescu, Elvira St., Marian Popescu, Radu Cange, Gică Petricu, Radu Gârjoabă...* Seara, cu paharul de vin în mână, mereu plin, dar şi mereu gol (au!), văd înfrângerea Simonei Halep la US Open: 6-7, 2-6 la nr. 121 mondial Mirjana Lucic. Mai beau un pahar de vin şi mi se pare că nu e o tragedie. E nevoie din când în când de revenirea cu picioarele pe pământ! meditez eu ca un înţelept. E bine să mă gândesc la asta în timp ce plutesc spre patul conjugal... Nu înainte de a-mi recita acest Autoportret încrustat pe o lacrimă al lui Nichita Danilov: "Orice/lacrimă/e un mormânt/în care zac/Eu/mortul!"

joi, 28 august 2014

"Dragă Stolo" revine sub formula "Dragă Cristi"!

Ceea ce era de demonstrat s-a demonstrat. Cristian Diaconescu s-a îmbolnăvit, precum Teodor Stolojan în 2004. Stolojan nu se ştie de ce s-a îmbolnăvit, dar Cristian Diaconescu e clar: de curvăsărie politică. Blonda Elena Udrea, ca demnă urmaşă a lui Traian i-a şi mulţumit: "Mulţumesc, dragă Cristi!". Bolnavule! Şi a completat: “Este un gest curajos al unui om care înţelege foarte bine ce presupune interesul naţional şi care vede în candidatura mea şansa unei victorii în noiembrie. România are nevoie de un preşedinte responsabil, care a demonstrat că poate să facă. Care să fie capabil să readucă zâmbetele şi optimismul românilor. Eu sunt acel candidat care pot spune ce lucruri am făcut pentru români, pot spune că nu am îngenunchiat niciodată în faţa nimănui, am luptat pentru valori şi principii alături de Traian Băsescu", a spus Udrea. Mă rog, chiar înainte de campania electorală, blonda de la Cotroceni şi-a mai adăugat un 0,7 la sută din electorat. Să fie primit!
Post scriptum: chestia cu îngenunchiatul e discutabilă. Chiar în faţa nimănui să nu fi îngenunchiat blonda?! Mira-m-aş! Nici la Cotroceni, noaptea la 2,00?

miercuri, 27 august 2014

Proiect românesc: turnarea cenuşii în cap

Tot respectul pentru iniţiativa Ice Bucket Challenge, pentru umanismul din spatele proiectului.
Dar, în România, s-avem pardon!
La noi, ar trebui să se numească Turnarea Cenuşii în Cap. Şi ar putea începe cu candidaţii la Preşedinţie. De pildă, să iasă în piaţă dl. Klaus Iohannis, să-şi toarne cenuşă-n cap şi să spună, în acest context, sincer, cum şi-a achiziţionat şase case, înnegrindu-l de invidie pe proaspătul liber(at) Adrian Năstase. Să povestească pe bune şi afacerea cu înfierea copiilor din casele de copii din Sibiu. Apoi, s-o provoace pe doamna Elena Udrea cea blondă, care la rându-i să dea reţeta îmbogăţirii ei cu milioane de euro prin partaj, să înveţe şi adolescentele blonde de pe cuprinsul ţării. Prima doamnă Udrea s-o provoace pe doamna Monica Macovei, aceasta pe dl. Cristian Diaconescu şase partide, acela - la rândul său - pe Victor Ponta care îşi va turna cenuşă în cap că acesta este organul lui deficitar şi cu acesta a plagiat, şi tot aşa...
Apoi găleata cu cenuşă să treacă din politician în politician până la nr. 1000, toţi să-şi toarne cenuşă în cap mărturisindu-şi măgăriile, jafurile, furturile etc. Ăsta ar fi cu adevărat un proiect umanitar. Ţara ar afla abia atunci cu cine să voteze peste trei luni.

marți, 26 august 2014

Poetul Vladimir Udrescu şi "catedrala de aburi a sufletului"...



·        Vladimir Udrescu – Îmblânzitorul de lumini (TipoMoldova, Iași, 2013, Colecția OPERA OMNIA, Poezie contemporană). Din cuvântul înainte al autorului: Spovedania unui învins, aflăm că Vlad Udrescu trebuia să debuteze editorial la Cartea Românească în 1971, având un referat de carte al lui Mircea Ciobanu pe cât de aplicat, pe atât de elogios. Dar volumul nu trece de cenzură, pentru că autorul avea la Securitate dosar de urmărire informativă încă din studenție, din anul 1966. Așa se face că apare în România literară abia în anii 2000, publicat de Constanța Buzea, iar în 2009 și 2010 publică primele două volume: scot cavaleria și, respectiv, dolor, cărți ce s-au bucurat de prodigioase aprecieri critice. Să reproducem doar o concluzie a criticului Cristian Livescu din Convorbiri literare: “Fără să fie textualist veritabil, din școala celor care leagă și dezleagă tainele textului, Vladimir Udrescu face parte din categoria poeților care debutează târziu și matur, cu o perspectivă formată asupra posibilităților limbajului simbolic de a înregistra în poezie curenții instinctivi ai lumii de azi spre cea de mâine.“ Volumul este unitar tematic și valoric, e chiar exemplar în acest sens. Desenul poemelor e de o mare finețe, iar discursul e de o vagă inspirație expresionistă, curgând lin pe linia subțire dintre livresc și trăire tensionată, ca-n aceste câteva umbre: “în noaptea catedralei/de aburi a sufletului se ivește/memoria/pe două cărări/lațul se strânge și istoria/glisează ușor/înspre un bănuit continent//fii foarte atent zice sfetnicul orb/cu stiletu-ntre dinți/la capătul acestui principiu/se naște vecia/cum firul de vis/coboară-n abis//de ivoriu e raza infernului/din ochiul interzis/știu desigur/e o clepsidră în care s-a scurs/apocalipsa visată/cum ar fi semnul de carte/al prințului/în amurgul valpurgic//doar câteva umbre-ți calcă/pe urme/ca și cum ai veni/să anunți facerea lumii”. Scriind poeme de-o asemenea profunzime în substanță și de o asemenea finețe stilistică, Vladimir Udrescu cel tardiv ieșit la lumină ar trebui să nu mai facă spovedanii de învins, ci mărturisiri de învingător.

sâmbătă, 23 august 2014

Despre viaţă şi moarte de la marea cea mare şi neagră




         Ajung la ţărmul mării amintindu-mi versurile metafizice, dar şi suprarealiste ale lui Gheorghe Grigurcu: „Acolo-n afund/marea/cu vârf şi-ndesat//marea vrând ea însăşi să fie/propriul ei cer//pe care peştii multicolori palpită cum fluturi//iar sirenele zboară/aidoma unor păsări/ce se-ntorc la cuib”. * În căutarea vilei unde vom fi cazaţi, constat că Eforie Sud este împărţită precum puşca lui Nichita Stănescu: Nordul Eforiei Sud, cu câteva vile aşezate direct pe plajă, Eforie Sud, zona centrală şi sudul Eforiei Sud. Aici e şi vila noastră. Cum nu puteam vira la stânga din Şoseaua Naţională, ori noi am ratat (?!), mergem până la sensul giratoriu de la Tuzla. Dar găsim apoi repede vila, pe Strada Transilvaniei, colţ cu Strada Câmpului. De pe terasa camerei avem vedere la un câmp cu porumb. * Desigur că şi plaja e la extremitatea sudică: mai sălbatică, fără geamanduri şi fără salvamar, mai puţin aglomerată, fără vânzători ambulanţi de nămol, covrigi, fuste furate şi suveniruri kitsch din cochilii de melci de mare… Doar într-un colţ al plajei, un ins grăsuliu are o gheretă cu schelet de lemn şi aranjată de jur împrejur cu trestie, gheretă din care vinde porumb fiert, bere, suc şi biscuiţi…* Mo Yan dă frâu liber imaginaţiei în descrierea celor mai dure scene posibile cu atrocităţi în Sorgul roşu. Nimic nu e prea mult când vine vorba de a descrie toate modalităţile de a muri, de a omorî personaje pe bandă rulantă…* O zi fără internet. (Luni, 21 iulie 2014).

         Nu văzusem la vila noastră celebrul arbore de mătase, prezent în toate curţile şi la toate colţurile de stradă. Eram nedumerit şi alarmat. M-am liniştit în dimineaţa asta. E şi la noi, dar e în spatele vilei, într-un colţ, deloc exhibat. * Dimineaţa, la Techirghiol. Sute de oameni îmbrăcaţi în strat gros de nămol se plimbă pe malul ghiolului. Eu mă ung doar la spate, unde mă chinuie de 30 de ani sciatica. * Poemele dramatice ale lui Ioan Moldovan din Timpuri crimordiale, poeme subtil-dramatice scrise în termeni molcomi, ca-ntr-o doară: „Voi fugi dincolo?/Voi merge bătrâneşte în somn?/Caraghiosul de mine, caraghiosul/Căruia i se mai spune domn -/Învăluit în fum, învelit în grăsimea/Acestui amurg/Dispar din toate oglinzile/Din care doar apele curg”. * După somnul de la amiază, după plaja de după somn, pornim în recunoaştere, în căutarea unui loc de ghiol fără plată. Ne rătăcim, ne regăsim, stăm la o bere pe terasa Claudia…* A doua zi fără internet. (Marţi).

         La ghiol, pe o plajă fără plată, gratuită dar mizerabilă, cu buruienile cât casa, pe marginea căii ferate… * Butonând telecomanda, exact la ginul tonic de la prânz, nimeresc pe Antena 3 unde apare nesmintit Dan Voiculescu care spune senin că el n-are nici un fel de avere!! Hm! Sunt fericit, sau măcar consolat, că un alt român e alături de mine: sărac, fără avere…* După-amiază, fiind înnorat, nu mergem la plajă. Facem un tur al staţiunii. Multe vile noi, cu tineri arbori de mătase în faţa lor, mulţi smochini, dar şi hoteluri abandonate. Cosmos, poate cel mai mare hotel din staţiune, este ruinat, scos la vânzare. Îl păzesc doi guarzi vorbind la telefon. Betonul curţii este invadat de iederă. E full însă campingul Cosmos. * Obraznicii pescăruşi planează deasupra Cazinoului: „Cra-cra-cra! şi Cra-cra-cra!” * Lordul: „Doctore, cum a trecut Lady în lumea celor drepţi?” Medicul: „Rece!” * Trei zile fără internet. Şi e bine. (Miercuri, 23 iulie 2014).

         Trezirea dată de un cocoş din vecini, de pescăruşii obraznici, de un caniş din camera vecină şi de păsărele mii. * În dimineaţă înnorată, plimbare la Mangalia. La sensul giratoriu de acolo, la o masă de plastic verde, mâncăm sandvişurile aduse de acasă cu iaurt de la „turcii” de acolo. La întoarcere, ne oprim la Venus, unde soarele a apărut anemic printre nori. Acolo şi prânzim: varză cu coastă de porc la tavă stinsă cu bere. * Ioan Moldovan, un neoexpresionist rafinat: „Moartea are ochii murdari, plini de pete mov, dar/Asta nu-i scade din măreţie. În schimb, eu/O slujesc: am grijă de scrum, îl iau în/Podul palmei. Uite şi alte femei! Ninge, ne ţinem strânşi, fierbinţi./Cade cineva? Morţii noştri cântă. În schimb, eu port cenuşa/De ici-colo”. * Patru zile fără internet. (Joi, 24 iulie 2014).

         Pe plaja sălbatică de la Tuzla, înconjuraţi de 20-30 de pescăruşi şi însoţiţi permanent de o lebădă mare şi albă plutind la zece metri de unde ne îmbăiem noi în malurile spumoase. * Toate personajele din Sorgul roşu par a fi amorale, chiar imorale, inclusiv naratorul care povesteşte nu doar neutru, dar şi cu vădită plăcere, atrocităţi peste atrocităţi. În acest caz, te întrebi cum a primit Mo Yan Nobelul, un premiu unde umanismul e criteriu drastic. Descoperi totuşi că personajele nu sunt imorale şi că un nivel superior de lectură constă tocmai în descoperirea umanismului protagoniştilor. * Străzi din Eforie Sud: Transilvania, Muntenia, Ion Vodă cel Cumplit, Ştefan cel Mare (nu şi Sfânt; n.m.), Dr. Cantacuzino, Bulevardul Nicolae Titulescu, cu un scuar plin de arbori de mătase înfloriţi, lung de câteva sute de metri şi care se termină brusc într-un câmp de ciulini. * În amurg, pe Strada Amurg, în faţa hotelului Amurg, trei pescăruşi murdari scotocesc cu ciocurile în ghena de gunoi a campingului Cosmos. Unul scoate ca pe un trofeu un schelet de peşte. * Cinci zile fără internet. Iată că se poate. (Vineri, 25 iulie).

         Dimineaţa, patru ore la Techirghiol, unde Nea Gică fotograful cu o portavoce face şi pe filosoful staţiunii: „Vă salută Nea Gică fotograful, de pe malul lacului care face minuni cu cele patru elemente ale lui: apa, nămolul, aerul şi soarele”. Adevărul este că acestea sunt din plin aici. * Deşi trăiesc total diferit, oamenii în fond mor la fel…* E-hei, observ o nostalgie după rezistenţa prin cultură de vreo zece-cincisprezece ani; nu e luată deloc în seamă rezistenţa prin incultură care ţine de două mii de ani! * Şase zile fără internet. (Sâmbătă, 26 iulie 2014).

         Viaţă de alge. Val după val trimit pe plaja de la Tuzla un zdrenţuit covor verde, prevăzut în ţesătură cu scoici, melci de mare, pietre şi pietricele mii. Marea cea mare vălureşte covorul verde pe plajă, îl aşează cu meticulozitate, apoi – cu un alt val uriaş – îl risipeşte ca pe nimic peste trupurile celor doi nudişti care tocmai fac dragoste în apa mării. * Pielea mea  palimpsest * „Înşelător”, Ioan Moldovan consemnând molcom, în spiritul „mainimic”-ului, cotidianul, cu fundalul tensionat: „Azi am vorbit iarăşi despre daruri/Astă-seară am vorbit cu mama: moartea e un mic detaliu, trece/Şi acest Crăciun. Mai nimeni nu mă caută/Pe mai nimeni nu caut/Constat doar cum se strică în jur lucrurile la rece/Întârzii cât pot în somn, sunt precaut/Mă închipui numai în împrejurări, nu mai am împrejurimi”. * O săptămână fără internet. (Duminică, 27 iulie 2014).

         La ginul tonic dinainte de prânz, aflu de la TV că nici tonicul domn Silviu Prigoană nu are avere. Singura lui avere o reprezintă copiii!... Slavă Domnului, e ca şi mine. Mă rog, cu singura deosebire că fiii domnului Prigoană au încă de la naştere în conturi câteva nevinovate milioane de euro. Spre deosebire de fiii mei care n-au conturi. * După-amiază, plimbare la 2 Mai, unde şi facem baie şi plajă. Cu totul întâmplător, mă întâlnesc cu CI, fostul meu coleg de la „Ev. Z.” Îmi vorbeşte de viaţa lui prosperă. Îmi spune într-o doară că a aflat că i-am publicat o pagină de poeme în revistă. Îmi aduce aminte că mi-a trimis volumul său de poezii şi-mi sugerează că n-am scris despre el. Apoi, mă scuză, înainte de-a o face eu: „E adevărat că eu scriu o poezie dificilă, nu prea poţi scrie tu despre ea…” Of, mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne!... * În drumul de întoarcere spre Eforie Sud, ne oprim să cinăm pe o terasă la Venus. Acolo, uit la masă gentuţa cu portmoneul plin cu actele personale, aparatul de fotografiat, pipa şi tutunul dăruit de Nichita la Chişinău şi cu volumul Timpuri crimordiale al lui Ioan Moldovan, cu numeroasele mele adnotări pe poeme. Mă întorc de la 25 de kilometri şi recuperez nesperat geanta. Ajuns în cameră, uşurat de emoţii, îmi pun un pahar de ţuică de Argeş cu un cub de gheaţă şi lămâie şi apreciez încă o dată viziunea sumbră, neoexpresionistă în fond, pigmentată cu un straniu vag, şi totul ca din întâmplare a lui Moldovan: „Când te întâlneşti ca din întâmplare cu propriul tată/Pe-o terasă de vară/El fiind mort demult/Tu fiind viu demult/El – sătul de odihnă/Tu – sătul de neodihnă/Nu mai poate urma nimic neverosimil/Caz în care faci ce trebuie: mergi într-o doară să asişti/La o nouă lansare a navetei Discovery/Acum foarte bătrână/Instalată între mine şi tine”. * Opt zile fără internet, un record al ultimilor zece ani… (Luni, 28).

         Penultima zi la marea cea mare şi neagră. Dimineaţă şi după-amiază la aceeaşi plajă extrem sudică din Eforie Sud. Valuri mari pe care o sută de oameni proşti – printre care mă prenumăr -  le sar din zece în zece secunde. * O descriere de bătălie din Sorgul roşu: „Grenadele au mai explodat o dată violent. Fumul lor se rostogolea pe deasupra, ţărâna se repezea spre cer, iar schijele se aruncau fâşâind ca lăcustele către marginile drumului, în timp ce oamenii veniţi să privească picau seceraţi ca snopii. Mai bine de zece platoşe (soldaţi din regimentul Platoşele de Fier; n.m.) au fost ridicate de pe drum de suflul uriaş, care-a tăiat braţe şi retezat picioare, în timp ce maţe puturoase şi sânge împuţit s-au cernut ca o grindină sau ca iubirea cea blândă şi frumoasă peste capetele oamenilor. Bunicul şi-a scos neîndemânatic pistolul, a luat la ţintă căpăţâna celui din A opta, care se ridica şi se cobora pe deasupra celorlalte mii de capete, a apăsat cu afecţiune pe trăgaci şi glontele l-a nimerit pe soldat drept între sprâncene, făcându-i ochii verzi să-i sară blând din orbite ca larvele pe care le depun moliile…” (sublinierile îmi aparţin). * Nouă zile fără internet. (Marţi, 29 iulie 2014).

         Baia de adio pe plaja din Eforie Sud – Centru, unde oamenii sunt ca sardelele, lipiţi unii de alţii şi suprapuşi unii peste alţii. În dimineaţă citesc din Ioan M. trei rânduri de dimineaţă: „După un cer făcut pentru sfârşitul lumii/vânt tare, frig/în dimineaţa grâului”. * Abia revenit acasă pe caniculă, dau ochii cu Lessie, căţeaua mea cea mândră, încă înainte de a descărca bagajul. „Nu te bucuri că mă revezi?” o întreb. „Nu mai pot să mă bucur, pare a-mi răspunde ea, sugerând o abia schiţată mişcare a cozii. Nimic nu mă mai poate bucura pe lumea asta”. „Eşti mândră?!” „Hm! Ce nu vă înţeleg eu pe voi scribălăii! Cum mai bateţi voi apa-n piuă despre moarte, cum le mai ştiţi voi pe toate ale morţii…. Nu sunt mândră, încerc să fiu senină şi să-ţi arăt cum se moare cu seninătate!...” Şi Lessie a mea se întinde pe gazon, respiră greu vreo treizeci de secunde  şi se stinge senină, cu ochii larg deschişi spre mine sau poate spre norul alb de deasupra grădinii. Caut în casă toată băutura şi-o beau într-o (dez)ordine oarecare. Beau şi plâng. (30).
 (fragmente din volumul Moartea de după moarte, în pregătire, apărute în „Argeş”, nr. 8/august 2014)         

vineri, 22 august 2014

August, luna florilor de mai!

August este luna mea preferată. Probabil, în primul rând, pentru că-n luna asta m-am născut. E vorba de un ciclu biologic.
Dar, acum am un motiv un plus să-mi placă luna august. De câteva zile, în curte şi în grădină au înflorit trandafirii care înfloresc o singură dată, în mai, plus socul şi magnolia. Toate florile astea erau de mai. Acum sunt şi de august. Pripit, trag concluzia că august e luna florilor de mai!...

joi, 21 august 2014

Ultimul damen tango la Cotroceni

E vară-n călduri.
Sinistra a mers la Cotroceni să fie binecuvântată.
Un fel de comunicat post coitum suna cam aşa: a fost o întâlnire între doi preşedinţi!... Puşchea pe limbă!
Ditamai preşedintele s-a deplasat în aglomeraţia de pe Podul Mogoşoaiei să prostească pulimea.
Cică, s-o votăm pe doamna cu tocuri, geantă Vuiton şi pământuri la Nana, Fundulea şi tot Călăraşiul până la marea cea mare pentru că "Elena Udrea are o rezistenţă fizică incredibilă". Ei, ăsta da motiv. Motiv imbatabil. Cum să contestăm?! Ştim noi ce rezistenţă fizică are doamna? Cred că nici dl. Cocoş nu ştie cum ştie dl. preşedinte. La urne, fraţilor, să votăm rezistenta fizic!
Care doamnă speră că va avea voturile femeilor, după cum declară. Probabil a mămicilor infierate de tătucul ei Traian. Remember: "Am devenit o ţară de mămici şi bebeluşi!" Acum e momentul ca mămicile să voteze pupila celui care le-a demascat.
Madam Elena ot Pleşcoi declară că urmează punct cu punct politica tutorelui său Traian.
Păi, cum să n-o votăm?!
Nu ne-a trecut Traian, din care toţi ne tragem, prin criză. Sigur că ne-a trecut. Ne-a tăiat salariile şi impozitat pensiile, ducându-ne fizic de la sărăcie la sub-sărăcie! Mare filosofie economică! O ştie şi prostul oraşului Mizil: tai salariile şi pensiile şi ţara iese din criză. De cele 20 de miliarde de euro împrumutate de la FMI şi BM şi UE - nici un cuvânt. Nu se ştie unde erau banii ăştia când bugetarii şi pensionarii mureau de foame la propriu, că la figurat... Păi, atunci să-i votăm pupila!
După modelul altor Elene, este interesant de văzut unde-l va duce Elena anilor 2000 pe tiranul anilor 2000: în Portugalia sau la Târgovişte-n cazarmă?!

miercuri, 20 august 2014

Un poem pe tema oglindirii

Dacă s-ar alcătui o antologie de poezie pe tema oglinzii/oglindirii, din ea n-ar putea lipsi nicicum poemul Chipul al lui Nichita Danilov. Iată-l!:

Tu baţi cu pumnul în apă,
dar chipul nu ţi-l atingi.
Îţi vâri mâinile în apă,
dar chipul nu ţi-l atingi.

...Ca un bănuţ din aramă
el lunecă încet, tot mai adânc.

luni, 18 august 2014

La Cotroceni, birjar!

Nu e campanie, dar e. E o viermuială de nu se poate. Ţinta precisă e Palatul Cotroceni unde cântă cucuveaua.

Constatări:

Candidaţii se înmulţesc de la zi la zi prin sciziparitate. Partidul de buzunar al familiei prezidenţiale Traian Băsescu - Elena Udrea avea până ieri la prânz un candidat: Cristian Diaconescu, fost pesedist antibăsist, fost consilier prezidenţial, fost pe la alte partide, fost ministru de externe, fost candidat PMP. Ei bine, atunci şi-a anunţat demisia din partid şi candidatura ca independent. Din partea PMP va candida acum desigur Elena Udrea, din unul din două motive: ori vrea să schimbe poziţiile, să fie ea gazda lui Băsescu la 2,00 noaptea, ori a luat în serios ameninţarea preşedintelui care a promis să-i dezbrace public pe candidaţi şi fireşte că ea ar fi avantajată din start faţă de ceilalţi.

Apropo de dezbrăcatul public. Se pare că preşedintele îşi face deja încălzirea cu Johannis, cât am avut eu răbdarea să mă uit la Realitatea otevizată.

La o televiziune o văd şi pe doamna Monica Tatoiu. Dă note candidaţilor! Hopa! Spectacolul va fi total.

Cealaltă Monica, Macovei, şi-a descoperit puncte comune cu Nelson Mandela. Hm! E cam ca la Radio Erevan: n-a făcut 25 de ani de închisoare pentru libertatea poporului, ci mai curând a dat ani de închisoare altora pentru binele ei.

Vom avea o vară caldă şi o toamnă fierbinte-fierbinte. Să ţinem aproape. Până atunci, îndemnul strămoşesc: La Cotroceni, birjar, la Cotroceni!

duminică, 17 august 2014

Aşchii dintr-un jurnal de cititor



                           
           E vis, e aievea? Am văzut, am visat, mi-am închipuit? Underground. Pe toată subfaţa Pământului, pe sub lanţurile muntoase, pe sub câmpii, pe sub oceane, absolut pe toată subfaţa, un tunel de sare, pereţi şi tavane şlefuite de sare albă pe care e scrisă toată literatura lumii, genială ori anostă, mediocră sau strălucită, onestă sau de vârf. Ilustrată cu toată pictura lumii. „Să nu se piardă nimic!” îmi zice o voce. „Dacă, Doamne fereşte, se va întâmpla ceva la suprafaţă, în adâncuri să se păstreze totul!” Am visat? Am văzut? Mi-am închipuit? Duplicat al literaturii universale, al picturii universale...
                                                        *
             Deschid cartea ca pe un mănunchi de oglinzi, răsfoiesc pagini reflectante şi mă văd cum m-a văzut Bunin, cum m-a văzut Hemingway, cum m-a văzut Radu Aldulescu. Le mai atrag atenţia asupra unei insignifiante nepotriviri, îmi iau seama uneori că n-am fost cuminte, că n-am fost cum se cuvine, dar mă scufund tot mai adânc în textul oglindă şi până la urmă – Narcis de litere ce sunt – mă descopăr pe de-a-ntregul în cartea-oglindă, cu pagini mai transparente, mai clare, mai ceţoase, de, ca orice oglindă uzată de vreme, de vremuri, de vremi...
                                                         *
             Cioran, scuzându-şi viciul cititului: „De ce citesc atât? Fiindcă sărmanii mei străbuni nu aveau habar de acest soi de activitate; ca să-i răzbun, aşadar, ca să câştig timpul pierdut. Căci, în trecutul nostru, găseşti tot ce vrei, în afară de cărţi”.
                                                         *
            Femeile care nu există: „Orice bărbat iubeşte două femei: una este creaţia imaginaţiei lui, iar cealaltă nu s-a născut încă” (Kahlil Gibran).
                                                         *
             Textul ocrotit de un înger. Pe litera mare a primei fraze din primul paragraf stă el, îngerul, cu ochelarii cu multe dioptrii, stă aparent uşor buimac, dar cu dioptriile fixate pe litere, pe cuvinte, pe virgulele flexibile şi punctele nete şi mândrele semne de exclamaţie şi umilele semne de întrebare... Noaptea textului ocrotit de îngerul cu dioptrii, cu multe dioptrii...
                                                         *
             Textul ca un vortex. ”Valurile” Virginiei Woolf , de pildă. Picătura de apă/cuvânt se măreşte în val rotund/frază, în valuri în spirale/fraze ample şi polifonice...
                                                         *
            Citesc o revistă literară pe zi, ba chiar două-trei. Coloane, grupaje, pagini întregi de poezii citesc; poezii scrise luna trecută, săptămâna trecută, poate chiar ieri. Şi, vai!, ce prăfuite sunt, ce vetuste, ce obosite! Mă apucă tristeţea cea fără de margini. Ca să-mi treacă, mă apropii de rafturi, scot câte o cărţulie de Petre Stoica, Emil Brumaru, Cezar Ivănescu, Dan Laurenţiu, cu poezii scrise în anii 70 ai secolului trecut; poezii proaspete, zglobii, parcă mai noi şi mai fragede decât nou născuţii. Iar tristeţea mea îşi află astfel marginile...
                                                          *
              Cioran găseşte că Goethe „a fost un virtuoz în arta de a îmbătrâni”. În logica acestui spirit, am putea spune că Labiş a fost un virtuoz în arta de a rămâne tânăr.
                                                          *
              Două cărţi lipite în acelaşi raft, sudate chiar de un strat de praf, de zeci de ani două cărţi stau lipite în acelaşi raft, dar ele sunt despărţite de două mii de ani de cultură, de şapte mări şi de şapte ţări, de trei curente şi trei psihologii. În acest timp, imperturbabil, praful sudează copertele celor două cărţi.
                                                         *
            Ce simplu sintetizează Arghezi procesul scrisului: „meşteşugul de a da cuvintelor duritate, relief, culoare şi însufleţire”! Ce simplu de spus! Ce greu de practicat acest meşteşug şi, mai ales, ce greu de transmis cititorului.
                                                          *
            Petru Creţia găsea că „viziunea din oglindă este o însumare din lumină astrală şi de întuneric al sinelui nostru!” Apoftegma rămâne valabilă şi dacă în locul oglinzii punem textul.
                                                           *
            Kahlil Gibran făcând diferenţa radicală dintre raţiune şi talent: „Gândirea e piedică în calea poeziei”.
                                                           *
            Distanţele cele mai mari sunt în timp, nu în spaţiu, în interior, nu în Cosmos. Cel puţin, asta de spune Vasile Gogea: „N-am străbătut niciodată/distanţe mai mari/decât între mine/şi amintirile mele”.
                                                               *                                              

              Cartea. Hm! Ce/câte feţe are cartea! Ca şi omul. Cartea. Cărţoi (v.Mihail Diaconescu, Nicolae Breban, Vintilă Corbu). Cărticică (v.broşurile de ideologie comunistă). Cartea Albă(a Securităţii, a Guvernării, a Parlamentului...). Cartea Neagră(a Securităţii, a Guvernării, a Parlamentului...). „Cărticica pentru front”(Mareşal Ion Antonescu). „Cartea de la Jucu Nobil”(Mircea Petean). „Cartea de nisip”(Borges). „Cartea mâniei”(Marta Petreu). Cartea ca un sarcofag sau ca o urnă cu cenuşă. Cartea ca un landou cu o fetiţă frumoasă şi vioaie şi zglobie. Cartea ca un laptop cu litere şi imagini frumoase, dar artificiale. „Cartea lui Benedict”(Octavian Soviany). Cartea ca o sală de spectacole din care ies, mai grăbiţi ori mai alene, cu mâinile în buzunare, nonşalanţi ori cu picioarele înainte, unul, altul, ies şi tot ies: Ştefan Tipătescu cel care n-are prefect, el având amic, onorabilul domn Caţavencu, Coana Chiriţa, Gelu Ruscanu, Stela, Fedra, Agamemnon, Hamlet cel trist şi efilat, Cezar, Antoniu şi Cleopatra (ce trio!), Iona, Vlad cu a treia ţeapă, Joiţica de braţ cu Richard III, Vidra la braţul Conului Leonida faţă cu reacţiunea, Henric VIII şi alţii şi, mai ales, şi alţii. „Carte de lut” - proiect de Carolina Ilica. Şi, carte frumoasă, cinste cui te-a scris! „Cartea vie” (Vasile Dan, sobru şi melancolic poet din Arad). „Cartea urmelor”, de Daniel Corbu, contemporan. „Cartea ruptă” de Ion Stratan cel tragic (auto)rupt în piept. „Cartea pierdută” (Ion Mureşan), carte, de fapt, carte de rămas pe veci, carte câştigată. Nichita Stănescu, „Cartea de recitire”; hagiografie, omagiu înaintaşilor, la fel de ipocrit precum cel Eminescu din „Epigonii”.Deschid cartea şi, ca de obicei, îmi spun:Încetează să cauţi personaje frumoase şi deştepte, încetează să încerci a vâna idei filosofice şi fraze armonioase, încetează să spicuieşti versuri memorabile. Cartea ca viaţa. Nu-ţi lasă loc de iluzii, de imaginaţie luxuriantă, de culori pastelate., Deschid cartea şi textul toarce. Cartea ca o liană în pădurea cuvintelor luxuriante. Cartea labirint. Cartea-tunel. Cartea ca Styxul negru/alb. „O carte nu e demnă de interes decât dacă se distruge pe sine”(Cioran). Orice idee ar propaga o carte, ea se întoarce împotriva ei, a cărţii. Cartea! Hm! Ca şi omul...
                                                               

miercuri, 13 august 2014

Prezidenţiale - privitor ca la teatru

Chiar dacă oficial e vacanţă şi - tot oficial - ne merge bine, ne aflăm totuşi în plină campanie electorală pentru prezidenţiale. Slavă Domnului, printre protagoniştii alergând după Cotroceni eu n-am nici un favorit, deci mă uit la spectacol ca la spectacol, sunt deci privitor ca la teatru. Şi ce văd?

* Că Johannis este bănuit că s-a întâlnit cu Băsescu. Mă uit nedumerit că se minte şi se dezminte, se zice şi se dezice, se fac emisiuni tv pe temă etc. Întreb: un candidat la preşedinţie n-are voie să se întâlnească într-o seară la o bere cu unul, cu altul?

* Că Elena Udrea e acuzată chiar de Elena Băsescu, pretina ei cea mai brunetă, că interzice pemepiştilor din teritoriu să strângă semnături pentru candidatul Cristian Diaconescu, ca să poată candida ea, blonda Elena Udrea. Iar sunt nedumerit. De ce să se băşice infanta Băsescu? După modelul ilustrului său tată - "Dragă Stolo!... - s-ar înregistra episodul "Dragă Cristi!..."

* Că Dan Şova e urmărit de DNA probabil pentru a se ajunge la prezidenţiabilul Victor Ponta. Parcă-l văd hăhăind pe Băsescu printre gratiile de la ferestrele DNA: "Victor Viorel, uite pisica! Hă-hă-hă!"

* Că Monica Macovei a şi ieşit să spună că Şova, omul lui Ponta, cum v-am spus, a făcut, a dres, sunt infractori bla-bla-bla!...

După Sfânta Maria vom reveni cu spectacolul prezidenţialelor. Aşteptăm dezbrăcarea în public a candidaţilor promisă de Băsescu.