joi, 26 februarie 2015

Azil pentru doi urși dependenți de alcool

       Patronul rus al unui restaurant din Soci ține de ani buni captivi doi urși aproape orbi și cărora le îndulcește viața de singurătate în cușcă de gratii cu alcool. Așa trăiesc buietele animale, cu hrană puțină, dar cu alcool pe săturate. Chiar și clienții sunt generoși când e vorba de hrana cu lichide a animalelor.
       Un tribunal a hotărât să-l deposedeze pe rus de urși, iar o fundație din România îi dorește pe meleagurile noastre, angajându-se și să respecte particularitățile animalelor, respectiv dependența de alcool. Mai că-mi vine să protestez de atentatul acesta, să ni se ia nouă băutura de la gură!...
       Dar, nu, să fim și noi generoși, să-i primim cum se cuvine. Cum am dus-o zece ani cu un președinte chior și dependent de alcool, o scoatem la capăt și cu doi urși bătrâni, orbi și alcoolici, mai ales că aceștia sunt pașnici, nu fac rău poporului.

miercuri, 25 februarie 2015

Nu mănâncă ouă roșii în Gogol nr. 2

         Cele mai mari dureri ale vieții mele au fost acelea că a trebuit să trăiesc umilința regimurilor lui Nicolae și Elena Ceaușescu (25 de ani) și Traian Băsescu și Elena Udrea (10 ani). Și totuși, nu regret că n-am murit de inimă rea și de foame. Dacă pâinea e pe sponci, circul e la liber, cât nu poți cuprinde cu gândirea. Iată ce-au făcut din mine regimurile astea de rahat! Eu sunt un om bun, nu pot omorî o muscă, nu deranjez un maidanez din mijlocul trotuarului, preferând să trec pe trotuarul celălalt. Iar acum, mă bucur că blonda Elena e plimbată cu cătușe, că n-are uscător de păr în arest, că se face ciuci pe un closet turcesc. Și asta pentru că, asemenea a milioane de români, nu pot uita că-n timp ce aproape mi s-a înjumătățit salariul și așa de toată jena, ea și clica tutorelui său politic furau cu zecile de milioane de euro.

         Măcar atâta să avem și noi voie, să (ne) râdem! Traian Băsescu cel criminal dezvăluie că merge acasă la Elena, în arestul de la domiciliu. E bine. Vai, vai, vai ce (m-)am mai râs. Încearcă să se obișnuiască omul cu arestul. Săptămâna asta îl poate încerca și pe cel central de la Poliția Capitalei. Și, cum Traian Băsescu (observați că nu-i zic Băse, nici chiorul, nici criminalul, nici marinarul veneric, nici bețivul ordinar!), ei bine, cum el face termen temporar din oul roșu, fac și eu o previziune: N-apucă să mănânce ouă roșii pe Gogol nr. 2. Oricât o gâdilă el pe Nuți la lipsa de sutien, dupa o lună, două de arest, aceasta va spune ce trebuie. Va fi, de altfel, singura ei oportunitate de a intra în istorie: să-i înlesnească în premieră drumul spre pușcărie primului președinte român.

       Peste o sută de ani, în calendarul de pe wikipedia al zilei de 10 aprilie 2015 va scrie: Elena Udrea denunță corupția celui de-al patrulea președinte al României și acesta este arestat.

luni, 23 februarie 2015

Literatura română de după anul 2000 în carusel



                                      Activitatea editorială de până acum a tânărului critic băcăuan Adrian Jicu este împărţită net în două: pe de o parte, sunt lucrările teoretic-didactice de universitar (un studiu monografic H. Sanielevici şi un volum despre publicistica lui Eminescu), iar pe de alta cele de critică propriu-zisă. Din această a doua categorie se detaşează recentul volum Caruselul cu hamsteri. Decupaje din literatura postdecembristă (Casa Cărţii de Ştiinţă, 2014). În prefaţa volumului – Ţăncuşa lui Jicu - , Vasile Spiridon citează la un moment dat profesiunea de credinţă a mai tânărului său confrate: „Scriind despre o carte, procedez asemenea ţăranului din piaţă, care, pentru a-şi atrage muşteriii, le oferă spre vedere şi degustare ceea ce se cheamă o ţăncuşă din pepenii săi. Fiind şi eu un spintecător de harbuji, încerc să extrag felia cea mai arătoasă. Metoda s-ar putea să nu placă unora, însă pentru a convinge nu poţi tăia tot pepenele. Aşa încât mă străduiesc să dau la iveală ce e mai bun într-o carte, fără însă a ascunde coaja şi sâmburii” (s.m. DAD). Este foarte importantă sublinierea de la sfârşit, pentru că altfel, arătând cititorului doar „ţăncuşa” dintr-o carte, Jicu n-ar mai fi critic, ci promotor de autori, impresar, agent literar. Citindu-i cartea, descoperi că nu e. Ba, cum vom vedea mai la vale, e chiar prea puţin diplomat când nu ezită în a dezvălui stridenţe, nereuşite, stângăcii la un autor analizat sau altul.
         În fond, volumul acesta este unul „clasic”, de cronici literare despre cărţi apărute după anul 2000, cam de când scrie criticul de la Bacău, ci nu o istorie sau o panoramă a literaturii contemporane, cu cuvintele autorului – „o oglindă (parţială) a ceea ce sunt eu: cu gusturile, cu preocupările, cu prejudecăţile şi cu umorile mele”. El este sincer, onest, mărturisind acest lucru. Chiar dacă ar fi creator de metodă critică, Jicu ar rămâne paradoxal ceea ce s-ar numi critic/cronicar impresionist, ba chiar artist, plăcându-i la nebunie să facă portrete savuroase, să scoată în relief „senzaţionalul” din literatura română, să citeze semnificativ din operele analizate, să bolduiască aspecte insolite din viaţa şi opera scriitorilor actuali, dezvăluind şi reale calităţi de prozator.
         Tomul este structurat în patru secvenţe: Profiluri/secvenţe lirice; Metamorfozele prozei postdecembriste; Ţăncuşa din harbuz. Secvenţe din critica recentă;Miscellanea. De remarcat, aşadar, că Adrian Jicu nu s-a „specializat”, el scrie deopotrivă despre cărţi şi autori din toate genurile.
         „Metoda” critică a lui Adrian Jicu este în general una onestă şi, în definitiv, marcă proprie. După un portret al scriitorului, ne relevă ce e mai frumos, mai bun şi mai luminos în cartea comentată, „ţăncuşa”, cum ar veni, apoi – cât încă mai e proaspăt parfumul de iasomie – soseşte rezerva solidă, consistentă, dacă nu chiar demolatoare, ca o judecată finală, ca o sentinţă. Exemplificăm cu finalul la cronica despre Tema pentru acasă, romanul lui Nicolae Dabija: „Cartea (de mare succes, înţeleg) a lui Nicolae Dabija rămâne un episod meritoriu din lupta pentru ideea românismului în Basarabia. Cum însă popularitatea şi patriotismul nu înseamnă neapărat valoare, trebuie făcută precizarea că Tema pentru acasă este un roman tezist care nu se ridică la nivelul reuşitelor contemporane ale literaturii române. Comparaţia cu Strigoi fără ţară (tratând aceeaşi problematică), de Mircea Daneliuc, spre exemplu, îi este defavorabilă. În romanul lui Dabija tezismul bate esteticul”.
         Exemplară pentru modul de a face critică al lui Adrian Jicu este cronica despre celebra Istorie critică a literaturii române de Nicolae Manolescu. Deloc intimidat de numele şi renumele marelui critic şi istoric literar de la România literară, Adrian Jicu analizează cu lupa şi taie cu bisturiul în detaliile Istoriei, analizând deopotrivă vasta lucrare, dar şi controversata ei receptare critică, neavând nici un fel de ezitări pentru a trage propriile sale concluzii: „Vrând parcă să(-şi) confirme că duce o a patra bătălie canonică după predecesori de prestigiu (Maiorescu, Lovinescu şi Călinescu), autorul se sileşte uneori să fie tranşant, iar judecăţile par forţate. E un soi de mimetism, o tentativă de a da verdicte maioresciene, în formă călinesciană…” Citind toată cartea, nu doar această cronică, observi că Jicu nu este vreun tânăr critic teribilist, prea dornic de afirmare cu orice preţ, ci se vrea unul onest, care să spună ce e de spus despre o carte sau despre un autor, fără a-şi calcula atent eventualele repercusiuni.
         Nu altfel procedează şi în creionarea portretelor: „Tip masiv, aproape bizonic, dotat cu o inconfundabilă ţăcălie, Calistrat Costin (Costinel Costin, născut la 30 ianuarie 1942) face figură memorabilă în peisajul cultural local, unde a jucat diverse roluri, cele mai importante fiind cele de director al Teatrului „George Bacovia” şi de preşedinte al Filialei Bacău a USR, pe care a lărgit-o prin includerea unor nume importante, dar şi a unor veleitari. Spirit lucrativ şi diplomat iscusit (meşter în ale PR-ului, cum s-ar zice), el este, incontestabil, un nume în lumea Bacăului, locul unde nu se întâmplă aproape nimic. Cu o cultură solidă şi o inteligenţă spontană (pe care le valorifică prompt în replicile şi discursurile sale), Calistrat Costin place prin umorul său muşcător, adesea prelungit dincolo de limitele decenţei”.
        Caruselul cu hamsteri este o culegere de cronici, recenzii şi medalioane exemplară pentru lansarea unui critic tânăr, cultivat şi obiectiv, în sensul în care un critic îşi expune opiniile frust şi argumentat, indiferent de numele autorilor şi de poziţia lor socială. Cunoscător al mersului criticii şi ideologiei literare de la Maiorescu până-n zilele noastre, cu un simţ evident al axiologiei, aflat şi într-o ascensiune în cariera universitară, sunt de aşteptat de la Adrian Jicu şi viitoare lucrări de sinteză.
     (text apărut în revista "Argeş", nr 2/februarie 2015)
        

duminică, 22 februarie 2015

Aşa sărac m-aş vrea şi eu

      Dau peste un articol în presa noastră în care ziaricul plângea pe umărul germanului de rând. Cică e mare disperare în Germania, unde milioane de oameni trăiesc în sărăcie. Ce înseamnă sărăcie la fraţii noştri de Uniune Europeană? Păi, să ajungă la sub 60 la sută din salariul mediu pe economie. Ce m-am speriat! Am apelat repede la google. Şi ce-am aflat? Că în Germania salariul minim pe o oră de muncă este de 8,50 euro. La noi e de 5,35 lei, deci de un euro şi un pic. Dar, am căutat salariul mediu din Germania şi am aflat că acesta e de 3533 de euro pe lună. Aşadar săracii Germaniei au pe la 1700-1800 de euro pe lună, cu preţurile din supermarket cam ca la noi, unde salariul mediu e de vreo 400 de euro, iar cel minim de 200. Parc-aş vrea să fiu sărac german şi să-mi plângă pe umeri ziarizdele din România!

Călăriţii ajung în Iad

    Un pastor nigerian care, cică, vorbeşte cu Dumnezeu, ne transmite din partea acestuia: "Cei care practică poziţia femeia deasupra nu sunt primiţi în Rai". Altfel zis: Bărbaţi, nu vă mai lăsaţi călăriţi, că Iadul vă mănâncă!

vineri, 20 februarie 2015

Un mandat, două mandate

       Se poate verifica în aceste peste 1300 de postări ale mele, că nu dau în oameni căzuţi. L-am făcut albie de porci, dar cu umor însă, pe Gigi Becali, cât a fost number one în România. După ce-a ajuns la Poarta Albă, m-am abţinut. Abia-l aştept în libertate. Şi mulţi, mulţi alţii.

      L-am considerat căzut şi pe Traian Băsescu şi-am hotărât să nu-l mai atac deşi nu-l voi uita toată viaţa pentru cum mi-a strâmbat destinul. Şi n-aveam de gând să mai scriu despre el. Dar, acum îmi dau seama că nu e căzut şi nu se lasă. E un leu doar rănit, din păcate nu mortal, şi rage ca un bezmetic. Cică spaţiul public nu-l lasă să tacă şi atunci iese la televiziuni să-şi apere mandatul. Ce mai mandat! Porcul de câine! Iată cum îmi piere umorul!

     Probabil c-a vrut să zică mandatele, că au fost două, amândouă de căcat. M-am felicitat totdeauna că nu l-am votat la niciunul. De parcă ar mai conta.

     Şi ce apără monstrul ăsta mongoloid? Ce s-a realizat meritoriu în mandatele astea de râsul Europei?

     * Cică, sistemul judiciar independent. Ăsta pe care-l ataca Elena Udrea acum? Ăsta pe care însuşi rahatul de fost preşedinte TB îl pune la îndoială?: Dacă Elena Udrea va fi lăsată să-şi demonstreze nevinovăţia!... Păi, sistemul dacă e bun lăsat de el, cu procurori şi judecători numiţi de el, atunci e bun şi punct. Sau nu?

     * Poate că e un succes faptul că ţara a fost condusă 10 ani cu ajutorul neprecupeţit, public şi pe canapele în penumbră, al pupilei blonde care abia ieşise din mahalaua Pleşcoiului, dar mahalaua n-a ieşit din ea nici acum?

     * Un alt succes în mandatul marinarului veneric: pe când el trimitea afară 30 000 de medici plus trei milioane de alţi diverşi profesionişti, închidea spitale, el manipula şi şantaja serviciile şi politicienii prin pupila lui.

      * Sau trebuie să-şi apere mandatul/căcatul pentru că atunci când tăia cele mai mici din Europa, de altfel, salarii şi pensii, camarila lui jefuia bugetul şi fondurile europene cu sute de milioane de euro, după cum se dovedeşte în aceste zile.

      * Cu ce se ocupa preşedintele jucător în mandatele lui: înfiinţa televiziuni, care să-i cânte ode, cu şpăgi de sute de mii de euro prin intermediul generalilor SRI. Asta apără?

      * Şi ce mai apără? Faptul că o piţipoancă şefă de Parchet mergea la el s-o pârască pe-o altă şefă de Parchet: "Dom' 'văţător, Luluţa mi-a dat cu băţul peste degete şi se pupă cu Gigel în recreaţia mare!" Treabă mare de preşedinte!

      * În ziua în care marinarul fost client înveterat al venericelor prin porturi la Atlantic dă lecţii profesorilor universitari, îl primeşte la un whisky la Cotroceni pe un mic şobolan de presă pe nume Radu Morar să-i salveze televiziunea de apartament cu ajutorul directorului SRI!

      Am putea continua. Astea sunt mandatele de 10 ani ale unui marinar beţiv, curvar, şantajist, corupt, jefuitor şi total iresponsabil. Asta vrea să apere. Îi doresc succes, dar întreb cu disperare: mie cine-mi dă înapoi aceşti 10 ani distruşi de un zurbagiu de nivel mondial?

joi, 19 februarie 2015

Cucurigu, boieri mari!

        Spre deosebire de Monica Iacob Ritzi, mai delicată decât ar trebui, stând la Gherla pentru bani tocați de EBA, fata moșneagului, fără s-o dea în gât, ei bine, Dorin Cocoș cică are instinctul de conservare ceva mai dezvoltat. A început să cânte pe gardul DNA-ului, ceva de genul:

                                  Cucurigu, boieri mari
                                  V-am dat punga cu mulți bani!

          Boierii mari fiind toți cu B, de la boieri, desigur: Boc, Blaga, Băsescu.
          La al treilea cântat al Cocoș-ului, am o bănuială că se va lăsa cu lepădare de Satana și cu zăngănit de cătușe.

miercuri, 18 februarie 2015

Codu' Penal

       Astăzi am avut chef să revăd (pe internet, desigur!) un meci de box al fostului campion mondial Adrian Diaconu, supranumit Rechinul! L-a trimis de trei ori la podea pe un american şi, la final, l-a făcut KO. Am remarcat acum un amănunt care-mi scăpase la ora meciului. Adrian Diaconu a intrat în ring îmbrăcat într-un tricou alb pe care scria fireşte cu negru: CODU PENAL(sic!). În sensul că-l va bate pe american cum bate Codul Penal.

       A fost o greşeală de timp şi loc. Cu tricoul ăsta trebuia să intre în ring Lucian Bute în meciul cu Mendez care acum poartă numele de cod (penal) Dosarul Gala Bute. De mesajul tricoului poate nu se înspăimânta doar boxerul de culoare, dar poate şi Rudel Obreja şi mai ales ministresa Elena Udrea; altfel bătuţi bine şi ei de CODU' PENAL!

Fluxul și refluxul șobolanilor la cașcaval

         La săptămânalul cenaclu politic în doi de la barul Elite din Piața Ivancea (Curtea de Argeș), prietenul meu MP se folosește de următoarea imagine pentru cei 25 de ani de democrație. În mijlocul țării se află un uriaș cașcaval numit îndeobște bugetul României. De el se apropie pâș-pâș! mai mulți șobolani, mai mari, mai mici, mai lacomi, mai lingavi, dar îi dau târcoale ce-i dau, apoi tăbărăsc pe el și-l mușcă din toate părțile. Însă, la un moment dat, apare un zdrahon cu o bâtă și izbește în haita înfometată. Fug toți în toate părțile. Abia dacă unul mai pipernicit a luat-o peste bot și-i țâșnește sângele. Ceilalți stau ascunși pe după mese, pe după cireș, pe după dulapuri, se regrupează, se reorientează și se pregătesc să atace din nou. Că vorba aia, foamea e mare.
        În aceste zile, o baschetbalistă zdrahoană a izbit cu bâta-n haită. Să nu exultăm, să vedem dacă va rămâne vreun șobolan însângerat pe câmpul de luptă care e cașcavalul...

marți, 17 februarie 2015

Drumul parlamentarilor către închisoare continuă


          Continui să înregistrez la zi pe cei care fac drumul firesc dinspre Parlament spre puşcăriile patriei. 


 * Luni, 6 ianuarie 2014, Boboteaza: Adrian Năstase, fost premier, fost deputat PSD condamnat la patru ani cu executare; 

* Marţi, 7 ianuarie 2014, Sf. Ioan Botezătorul: Gheorghe Coman, deputat PC, arestat pentru 29 de zile;

* Marţi, 21 ianuarie 2014, Sorin Pandele, fost deputat PDL, condamnat la cinci ani cu executare;

* Joi, 30 ianuarie 2014, Relu Fenechiu, deputat PNL, fost ministru al Transporturilor, condamnat la cinci ani cu executare;

* Marţi, 4 martie 2014, fostul senator şi vicepremier George Copos, condamnat la trei ani şi patru luni cu executare;

* Marţi, 4 martie 2014, Gigi Neţoiu, deputat PPDD, condamnat la trei ani şi opt luni cu executare.

* Luni, 28 aprilie 2014, deputatul PC Gheorghe Coman este condamnat la un an de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi primire de foloase necuvenite.

* Vineri, 8 august 2014, Dan Voiculescu, senator PC de două ori, condamnat la 10 ani cu executare pentru spălare de bani.

* Marţi, 7 octombrie 2014, senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu, condamnat la 2 ani şi 4 luni cu executare implicat în privatizarea ROMPETROL.

*febr. 2015, deputatul Miron Mitrea, este condamnat definitiv, se află la închisoare.
* 16 februarie 2015, deputata UNPR Monica Iacob Ritzi, fost ministru al Tineretului și Sportului este condamnată definitiv la cinci ani cu executare pentru fapte de corupție. Se află la Gherla.

Acesta este deocamdată lotul de până la 17 februarie 2015. Cred că, luat cu treburi cotidiene, am mai sărit pe unul, pe altul. Vom reveni, desigur, căci cuvântul din poveste înainte mult mai este.

vineri, 13 februarie 2015

30 de ani fără Grigore Hagiu

         Astăzi se împlinesc 30 de ani de la moartea poetului Grigore Hagiu. L-am cunoscut şi chiar am avut onoarea de a bea cu el de câteva ori la Casa Scriitorilor prin anii 1983-1984. Era un conviv absolut fermecător.. Este o victimă a stupidului sistem comunist, a economiei barbare de tot ce-i trebuia omului. Cum se dădea căldură pe sponci, poetul a aprins seara focul la ochiurile aragazului şi a lăsat uşile deschise între bucătărie şi dormitor. Peste noapte, însă, gazul a fost oprit de administratori, de directori, de cei răspunzători cu asta. După câteva ore, gazul a fost repornit şi şi apartamentul a fost a fost umplut cu gaz metan. Soţia lui a murit, dar el a reuşit să se ridice din somn şi să oprească aragazul. Dar a fost târziu. A mai trăit câteva zile la spital,  a redevenit pentru o vreme conştient, Fănuş Neagu, unul din prietenii săi, vizitându-l după ce a băut câteva pahare de ţuică, pentru a-şi face curaj să-l vadă. S-a apropiat de el, i-a suflat în faţă şi l-a întrebat. "A ce miros, Grigore?" "Miroşi a viaţă!" i-a răspuns el. Şi-a dat obştescul sfârşit, ca victimă a unui sistem social dezastruos. Acum doi ani, am fost - ca invitat al lui Sterian Vicol la festivalul ce poartă numele poetului Grigore Hagiu - la Galaţi şi în orăşelul natal al poetului, Târgu Bujor. Am văzut locurile lui: biserica în care a fost botezat, şcoala în care a învăţat, muzeul orăşenesc în care are o sală cu obiectele şi manuscrisele sale... Să ne amintim de el reproducând o poezie marca Grigore Hagiu. 

 gol, goliciune de şarpe                                                                                                            
în tăcere
încercam să mă învelesc tot
cu propria-mi piele

trăgeam de ea
cearșaf plapumă pătură cazonă
de marginile ei
dar ea
se făcea din ce în ce mai mică
și nu mă mai încăpea

deveni cît o batistă
cît un bănuț de aramă
căzu de pe mine
cu ușurința frunzei
dintr-un arbore
toamna

gol
dezgustător aproape
goliciune de șarpe

miercuri, 11 februarie 2015

Iapa nărăvașă și rezistentă fizic și psihic

Ieri, luni, când doamna Elena Udrea (Doamna, într-un cuvânt) abia intrase la DNA, prietenul meu MP mi-a trimis pe mail următoarea scrisoare:

"Draga Prietene,

Ziua de ieri dupa-amiaza
am butonat televizorul
insetat si cu dorinta
sa aflu toate parerile din tara asta;

asa ca dupa ora doua noaptea nu m-a mai luat somnul
iar azi parca am nisip in ochi
dar am si o revelatie :

Elena Udrea seamana cu o iapa bine hranita
invatata sa zburde si sa necheze
dar care nu a fost invatata in tinerete nici la calarie, nici la caruta
iar acuma-acum,  toata lumea
vrea sa puna saua pe ea.

Am urmarit in aceasta nota
efortul parlamentului cu ore suplimentare
care a reusit aseara cu forta dar si cu frica
sa-i puna  doar capastru cu zabala.
in timp ce ea - iapa Lena
necheza in metafore la tribuna o poezie,
ajutandu-se de limbajul corporal al cozii lasate in jos
exprimandu-si  astfel indispozitia si teama
dar si multumirea si satisfactia cand o ridica in sus
dupa ce tinandu-se de o nara 
adulmeca mirosul specific al instinctului de turma, al ierarhiei
mai ales de ierarhie
si-l exprima astfel, in acelasi timp
pentru inregistrare.


Se pare ca peste noapte le-a lepadat si pe alea
caci azi pe la pranz 
parea ca nu mai are nici capastru , nici zabala.

Instinctul de turma
este cauza stransei legaturi dintre cai
( in cazul nostru = iapa)
se lasa cu greu luata din grup
se comporta naravas
pentru ca nu suporta singuratatea .

Numai in caz de nevoie
un magar sau o capra
ar putea servi drept tovaras
iepei pur-sange de la Cotroceni

Pana sa-i puna saua  pe spinare va mai trece ani de incercare.
Mai ales ca trebuie amenajat mai intai un padoc corespunzator
Unde iapa Lena sa aibe unde sa se tavaleasca si sa necheze in voie.

Vezi poza de mai jos cum arata o iapa
partea de mijloc numita spinare
Zabala si capastru,coada, coapsa, motul, pieptul , 
Locul de unde se ridica coada, etc. .

( poza e luata de pe net de la iubitori.)





Inline image 1

Voi reveni cu mai multe perceptii
despre iepe , cai si manji"

Ei bine, dincolo de galeria entuziată a otrăviților părerologi de la unele televiziuni și oftaturile altora care mâncaseră până alaltăieri grăunțe din mâna Doamnei, dincolo de ironii și bășcălie, nu mă pot abține să nu remarc rezistența fizică, dar și psihică, a Elenei Udrea. Să stai peste zece ore la audieri la DNA, în condiții de stres maxim, presupun, și să ieși de acolo zâmbind provocator și aruncând ironii, dar să fii și într-o condiție fizică perfectă, este de-a dreptul impresionant. Vă aduceți aminte ce zicea marinarul de la Cotroceni în campania electorală? Că Elena lui are mare rezistență fizică? Că, la o adică, îl poate bate și fizic pe ditamai Ponta? Știa el ce știa. Acum se confirmă. Bine că premierul e plecat (strategic?!) în SUA și nu i-a sosit timpul să fie în arestul Poliției, că acum o încasa precum a prezis Oracolul de la Cotroceni.

sâmbătă, 7 februarie 2015

Vânătorul vânat

          Nenorocire mare! Cică, hoţi candidaţi la titlul de negustori cinstiţi, deci neprinşi, au furat câteva sute de mistreţi din ţarcul lui Ţiriac de la Balc şi i-ar fi vândut în Austria. Păi, ce veste mai tristă ar putea fi pentru rumânul neamţ? Când va veni momentul, ce vor mai vâna mari bogătaşi ai lumii? Ce se va alege de măcelul tradiţional? Ce obraz mai poate avea magnatul, să invite pe marii industriaşi şi prinţi ai lumii, să vină ăia cu avioane, cu elicoptere, cu maşini de milioane de euro, cu carabine ultrasofisticate, iar la Balc... doi-trei godaci acolo! Nu se face! Vecinul meu Policarp zice că aici e mâna lui Dumnezeu care nu bate cu parul.

          Ce e de făcut? O singură soluţie e. Am văzut o dată un film în care mari vânători bogaţi, ca şi musafirii lui Ţiriac, inventaseră un joc. La cabana din munţi unde vânau câteva zile, la banchetul de seară alegeau  în secret deplin pe unul dintre ei, prin semne cunoscute numai de staff, iar a doua zi acesta devenea din vânător...vânat. Îl alergau prin păduri, pe munţi, prin nămeţi până-l ciuruiau. De ce să sufere doar mistreţii?! Ar fi un joc palpitant pentru invitaţii rumânului Ţiriac!

miercuri, 4 februarie 2015

Spune-mi ce-i scrii lui Dumnezeu ca să-ţi spun cine eşti!

Aşchii dintr-un jurnal de cititor
                 Că e vorba de o schiţă cu o întâmplare de tot banală sau de una plină de umor, sau de o povestire în care nu se întâmplă nimic, nimic, nimic, la Cehov simţi sufletul slav plângând, vezi lacrimile curgând printre rândurile prozei.

                                                               *
               Voltaire, deloc ironic: „Spre ruşinea omenirii, fanaticii au prea mult entuziasm, iar înţelepţii n-au deloc”.
                                                                *
               Drumul lui Cioran, de la o sentinţă crudă („Datoria unui om singur este să fie şi mai singur”) la una şi mai crudă („Fiecare om este un călău ratat”), dar trecând prin poezie („Haideţi la Judecata de apoi cu flori la butonieră”), prin luciditate  („Tragicul este stadiul ultim al ironiei”), încercând în final sentinţa-ghilotină („Tot ce nu e Dumnezeu sau vierme este hibrid”).

                                                                *
              Preşedintele american George Bush jr., demn de România, republica lui Caragiale: „Eu nu citesc cărţi, dar am prieteni care citesc cărţi”. Ce să înţelegem? Că are drept consilieri critici literari? Sau că e un cititor second-hand?
                                  
                                                                 *
             Nuvela Crimele din Rue Morgue de Edgar Allan Poe ar fi o nuvelă poliţistă dacă n-ar fi una analitică. Aici nu contează atât faptul  că avem de-a face cu o crimă aproape perfectă, cât că aceasta este comisă inconştient de un urangutan, descoperit de unul din personajele ciudate ale scrierii. Spunea Borges că Poe e creatorul prozei poliţiste. Cred că Poe e creatorul prozei pseudopoliţiste, a prozei analitice.

                                                                 *
             Ce interesant sună cuvântul AMARILIDACEE! Dar şi definiţia lui e pe măsură: familie de plante erbacee monocotiledonate, de obicei cu bulb şi cu ovar inferior! Ar mai trebui adăugat că, având ovar...inferior, amarilidaceele sunt şi muritoare.
                                                                 *
             Un titlu de literatură SF: „Biblioteca lui Becali”.

                                                                  *
             Moliere: „Femeia e ca o supă. Primul care o gustă se frige. Când e călduţă îţi dai seama ce gust are. Rece nu e bună de nimic”.
                                                                  *
             Ştefan Aug.Doinaş, având acces la poezia cu adevărat profundă: „Golul cel veşnic din inima plinului/învaţă golul să zboare”.
                                                                   *
             Te plictiseşti? Te simţi inutil? Scrie scrisori lui Dumnezeu! Spune-mi ce-i scrii lui Dumnezeu ca să-ţi spun cine eşti!
                                                                   *
             Starea de la care porneşte tot calvarul doamnei Bovary: „Înainte de a se căsători crezuse că iubeşte, dar cum fericirea aşteptată de această dragoste nu venise, îşi zise că trebuie să se fi înşelat. Şi Emma căută să afle ce se înţelege cu adevărat în viaţă prin cuvintele fericire, pasiune şi tulburare sufletească, cuvinte care i se păruseră atât de frumoase în cărţi”.
                                                                   *
            Radu Cosaşu despre proşti şi prietenie:„Pentru proşti prietenia e o utopie, mereu anacronică, suspectă şi ineficientă, când nu se descoperă interesul ei”.
                                                                   *
           „Soarele scrie lumini pe frunze ce-n vânt au să plece”. Cu acest vers îşi începe Adrian Maniu un sonet. Dar după un asemenea vers perfect, memorabil, nu mai ai nici un chef să citeşti tot poemul. E un dezechilibru mortal între acest vers şi celelalte, de altfel, cât se poate de onorabile. Riscul de a începe o poezie cu un vers genial.
                                                                   *             
       Un tablou al secetei din satul lui de pe Valea Topologului, făcut de Nicolae Velea într-o povestire: „Pământul îşi schimonosea faţa căscând guri negre din care aşteptai din clipă-n clipă să arunce blesteme groaznice cerului cu faţa frumoasă, albastră şi nepăsătoare. Ierburile se încovoiau, căutând parcă să se ascundă de căldura duşmănoasă a soarelui, la adăpostul propriei lor umbre. Copacii se uscau, le cădeau frunze şi rămâneau goi şi sărăcăcioşi, ca desenaţi de copii, în linii drepte, cu creta, pe tablă”.
                                                           *                                                       

           Portrete de personaje reale

           Nicio lectură nu e mai savuroasă decât aceea a portretelor din câteva tuşe, uneori într-o frază, portrete care devin memorabile tocmai prin concizie. Iată câteva, de personaje reale:
          
             În amintirile sale, Constantin Argetoianu îi face un portret generalului Averescu, descriindu-i mâinile: „Mâini autoritare desprinse din armoniosul ritm al trupului, mâini antene legate de-a dreptul de celule cerebrale , mâini fine, lungi, aristocratice , care căutau să prindă în aer o fărâmă din necunoscut şi din imponderabil, mâini care se avântau ca aripile sau se încleştau şi sfârşeau ca ciocul şi ghearele păsărilor de pradă”.

             Dimitrie Cantemir, văzut într-o frază de G.Călinescu: „Voievod luminat, ambiţios şi blazat, om de lume şi ascet de bibliotecă, intrigant şi solitar, mânuitor de oameni şi mizantrop, iubitor de Moldova lui după care tânjeşte şi aventurier, cântăreţ în tamburi ţarigrădean, academician berlinez, prinţ rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, Dimitri Cantemir este Lorenzo de Medici al nostru”.

               Nicolae Breban (nenumit în text), evocat de Gabriel Liiceanu: „Am cunoscut cândva un scriitor megaloman. Adora puterea. Mi-a povestit la un moment dat, cu chipul brusc transfigurat, cum, apropiindu-se de Ceauşescu, a simţit că aerul din jurul acestuia începea să vibreze de la 20 de metri. M-am întrebat ce s-a întâmplat cu omul acesta, pentru al cărui nesaţ de mărire pământul întreg părea prea mic. Am auzit că a sfârşit ca adjunct al lui Uricaru la Uniunea Scriitorilor”.

                 (text apărut în revista Acolada, nr. 1/ianuarie 2015)
                               
                                                                               


marți, 3 februarie 2015

Eu de sub masă nu ies

       Cum Elena Ceauşescu n-a învăţat nimic de la Elena Lupescu (sau poate că da!), nici Elena Udrea n-a învăţat nimic de la Elena Ceauşescu (sau poate că da: "O să vă vadă colegii mei academicienii!"). Oricum, Ceauşescu n-a învăţat nimic de la Carol Caraiman al II-lea, al III-lea!... Marinarul sigur n-a învăţat nimic de la cel mai ciuruit fiu al poporului de la Târgovişte.

      Întrebarea mea este dacă Alina Gorghiu, concetăţeanca mea, dar mai ales a lui Urmuz, învaţă ceva de la Elena Udrea. Aşadar, viitoarea Doamna Alina, învaţă ceva din tribulaţiile deja fostei Doamna?

      Altă întrebare pentru actuala Doamna Alina: Cum SIE şi SRI n-au şefi, este ea deja sursa alternativă de informaţii pentru dl. Preşedinte Iohannis?

       Altfel, pentru stimata şi draga Doamna Udrea: Am descoperit chiar ieri la ora 15,00, când doamna tocmai ţinea declaraţia de presă de la Camera Deputaţilor, că bărbaţii ţării, politici sau nu stau pe sub masă,  am descoperit, zic, că n-am trăsături ioc! de Don Quijote. Aşadar, eu de sub masă nu ies. O spun cu toată laşitatea. E adevărat că n-am jefuit împreună ţărişoara, deci eu de sub masă nu ies. Dacă cineva-mi mai strecoară pe sub faţa de masă şi un pahar de ceva, dar şi pipa plină, chiar că nu ies.

       Acelaşi mesaj i-l voi transmite peste cinci ani şi Doamnei Alina! Să nu avem vorbe.

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

N-aveţi acces la sărăcia mea, infractorilor!

          Până azi-dimineaţă mi-a fost mereu ruşine de sărăcia mea de decenii. Gata, mi-a trecut! De-acum nu-mi mai e ruşine.

         Fiind o zi însorită, am făcut focul cu lemne la plita din curte şi-am pus la fiert ceaunul cu sarmale şi oala de lut cu ciorbă de fasole cu afumătură, din afumătoarea mea. În timpul ăsta, mă plimbam prin curte, ca vodă prin lobodă, cu ceaşca de ţuică în mână, mai gustând din mâncare, mai aducând câte un lemnişor pe foc, mai vorbind la telefon cu mama mea octogenară sau cu vreun prieten la fel de sărac ca şi mine. Pe cer trecea câte un avion argintiu. La biserica din cartier băteau clopotele. Pe stradă treceau femei cu şold frumos, ca-n Cezar Ivănescu. Pisoii vecinilor dădeau târcoale plitei încinse. La poartă nu bătea nimeni.

        Asta e. Nu-mi mai e ruşine deloc de sărăcia mea. Mi-e milă de Alina, de Elena, de Adriean, de Dorin şi Alin, de Viorel, mi-e o milă de-mi vine să plâng. Să ai case de 7000 de metri pătraţi, zeci de terenuri, conturi în euro cât nu poţi număra şi tu să stai într-o celulă sau consemnat la domiciliu. Puah!

        Dacă aş fi un necioplit, aş atenţiona-o pe Nuţi, spaima Constituţii: "Nuţi, fă putoare mică, vezi că bate cineva la uşă!" Dar cum am pretenţia că nu sunt mitocan, chiar şi după ţuica băută la sărmăluţe, îi spun cu toată preţuirea: "Doamna Elena, lăsaţi icrele negre şi mergeţi până la intrare. E o dubă, Mercedes, e adevărat, dar tot dubă e!"

        Deşi la mine uşa e deschisă 24 de ore din 24, n-aveţi acces la sărăcia mea, infractori nenorociţi!

Zoe, fii bărbată!

        "Zoe, fii bărbată!" Şi Zoe bărbată se făcu. Ieşi în public şi puse lucrurile la punct. Ce-am înţeles eu din toată tărăşenia cu pupila lui Băsescu ajunsă la DNA. Că n-a ştiut că mai are 100 000 de euro care trebuiau trecuţi în declaraţia de avere. Ceea ce mi se pare normal. Când te uiţi în declaraţia de avere a Elenei Udrea de la Camera Deputaţilor, chiar că o crezi. Acolo e o mega-peşteră a lui Ali Baba. Zeci de terenuri în Bucureşti şi Călăraşi, vreo trei maşini, mai multe case şi apartamente, conturi în toate valutele pe la toate băncile, acţiuni la SRL-uri, bijuterii de 100 000 de euro... E normal ca blonda cu pigment de minoritară să uite o amărâtă de sumă de 100 000 de euro.

        Încolţită de DNA, pentru acest mizilic de 100 000 de euro, se nervozează şi aude voci: "Zoe, fii bărbată!" Şi tupeista iese în public şi atacă: şeful SRI i-a cerut 500 000 de euro soţului său pentru a mitui pe-un deputat PSD care de altfel îi face confidenţe damei la cafenea. Nu-şi aminteşte Zoe de proprii bani pentru că nu ştia când consortul îi mai arunca în cont, dar îşi aminteşte ca acum de şpăgile pe care Cocoş le da în dreapta şi stânga.

      Te uiţi o zi la televizor şi nu mai ştii unde trăieşti. Afli de oameni care până ieri stăteau la masă cu preşedintele Băsescu că luau şpăgi de zeci de milioane de euro, că se mituiau între ei cu terenuri, case şi maşini, că puneau şefi la Parchete pe cine doreau muşchii lor, că se întâlneau în weekend cu şefii serviciilor secrete... E clar că la vârful ţării era o gaşcă de infractori ordinari? Ba bine că nu!

       Îţi trece orice urmă de umor când afli că în anii 2010-2012 când salariile de 200 de euro fuseseră tăiate cu 25 la sută, oamenii preşedintelui de la Cotroceni luau şi dădeau şpăgi de milioane şi zeci de milioane de euro. Prăpastia între cei circa 100 de superbogaţi şi zecile de milioane de săraci este atât de adâncă încât nici Himalaia n-o poate umple.

      Te uiţi o zi la televizor şi afli cât circ este. Şi poate că n-ai intra în depresie dacă n-ai afla că tot circul este în detrimentul pâinii a milioanelor de români. Dacă de 25 de ani PIB-ul creşte mereu, dacă de câţiva ani UE laudă România pentru creştere economică, iar românii tot sărăcesc, ceva trebuie făcut. Şi ce e de făcut? Să aştepţi să dea legi pentru noi nişte parlamentari ca Elena Udrea, Sebastian Ghiţă sau Vasile Blaga? Sau să ne facă dreptatea procuroarea şefă Alina Bica? Deşarte speranţe. Dacă Palatele Cotroceni, Victoriei şi Parlamentului nu sunt luate cu asalt ziua în amiaza mare, ne cam merităm soarta. Românii au pierdut partida.

vineri, 30 ianuarie 2015

"La nevoie, omul de mulţumeşte şi cu puţin, fie chiar numai cu fericirea!"

      România zilelor noastre are cam tot ce-i trebuie unei ţări rătăcite: miniştri hoţi, parlamentari chiulangii, hahalere şi zdrenţe, impostori şi doctori în haos, vedete de doi bani, mahalagioaice în tabloide, analişti politici câtă frunză şi iarbă, îmbuibare mare la puţini şi sărăcie lucie la mulţi, circ cât cuprinde şi pâine la limita subzistenţei...
  
       Ce i-ar mai trebui ca să fie circul complet? O oglindă în care să se privească. Un Caragiale? Nţ! E prea dulce. Un Teodor Mazilu! Ce portrete le-ar face Hrebenciucilor, Băseştilor, Cocoşilor şi Elenelor lor, Videnilor şi Tatoilor!...

       Recitesc în zori câte o schiţă de Mazilu şi ajung cu picioarele pe tavan. O zi din viaţa lui Mişu, de pildă. Mişu se trezeşte în fiecare dimineaţă mahmur şi autocritic. Se ceartă de mama focului pentru că ieri a plecat după un serviciu şi n-a mai ajuns decât la cârciumă, ca de obicei. Acum, e cuprins de remuşcări, abia ia micul dejun pe care i-l oferă mama sa, cu aceleaşi remuşcări îi mai cere nişte bani, că merge să se încadreze în câmpul muncii. "Pleacă la oficiul forţelor de muncă şi ajunge imediat la restaurantul Feroviarul... Ia te uită, îşi spune Mişu zguduit de ciudăţenia întâmplării"...

       Şi sarcasmul lui Mazilu: "Când cheltui şi banii de timbre, se întristă mult. Ar mai fi vrut să bea, de deznădejde, nu de altceva, dar ospătarii, fiinţe fără o vastă cultură, nu-i mai dădeau pe datorie. Şi atunci se gândi că dacă nu s-a realizat pe plan profesional, măcar să se realizeze pe plan sentimental. La nevoie, omul se mulţumeşte şi cu puţin, fie chiar numai cu fericirea. Şi, îşi spunea Mişu văzând distanţa cosmică dintre el şi frapieră, dacă nu s-a încadrat, măcar să se însoare, să aibă una dintre cele două satisfacţii".

       Ca-n fiecare zi, o trezeşte pe Mimi, o cere în căsătorie, îi cere bani să aducă o sticlă de ceva să sărbătorească, cheltuieşte banii, ajunge disperat acasă, iar dimineaţa e mahmur şi autocritic.

       Ei, dacă ar trăi Mazilu şi ar scrie zilnic O zi din viaţa Monicăi Tatoiu, O zi din viaţa lui Nicolae Guţă, O zi din viaţa Elenei Udrea!...

miercuri, 28 ianuarie 2015

Ouăle Mihaelei Rădulescu

        Eu am mai scris că sunt invidios (eu zic individios) pe Mihaela Rădulescu care vinde ca pe nimic 50 000 de exemplare dintr-o carte; mă rog, nu ştiu cum aş putea numi un obiect de hârtie în 200 cu pagini învelit cu două coperte pestriţe ca ouăle de Paşti din Bucovina!... La o carte de-a mea am 30 de cronici şi recenzii, dar de vândut nu vând mai nimic. Cum să nu fiu individios!

         Dar, uite la Răduleasca, scrie despre tinereţe editoriale în reviste pentru bărbaţi pe care le citesc femeile. Iată un fragment din cel mai recent editorial al său:

        “In Romania, varsta mea e trecuta deja in loja senectutii. Jeez, am 45 de ani si dimineata am avut un iaurt, un orgasm si doua oua. Fierte. Si inca pot pleca la munca in pantaloni scurti…Da, fesele mele nu vor deloc sa capituleze, pentru ca le „droghez“ zilnic cu sport si automasaj. De ce va dau toate aceste amanunte? Pentru ca asa arata dimineata unui om fara varsta, cum ma simt de cel putin 20 de ani”.

        Ce ar trebui să scriu ca să vând cărţile? Despre ouăle mele? Nefierte? Hm!

      

duminică, 25 ianuarie 2015

Pierzătorul pierde tot

         Ludovic Orban a fost protagonistul unui accident de circulaţie între Iaşi şi Bucureşti. Lung prilej de vorbe şi de ipoteze pentru toate televiziunile. Că a dansat şi a băut toată noaptea, că e un şofer prost etc. Aflarea în treabă a ziarizdelor şi a analiştilor a tot ce mişcă gen Paula Iacob şi Monica Tatoiu...

        Nu asta e important în toată tărăşenia altfel încheiată cu bine. Ei bine, trebuie observat  că Ludovic Orban, membru PNL cu vechi servicii în partid, candidat la postul de preşedinte al formaţiunii în urmă cu o lună, ei bine, Orban circulă singur sute de kilometri cu un Logan vechi. Asta e postura de pierzător. Iar
pierzătorul pierde tot. Nu ştiu dacă pupila lui Iohannis, Alina cea belicoasă, a fost la Iaşi, dar dacă a fost, a circulat sigur ori în maşină cu şeful cel mare, ori în prima maşină de după el.

       Şi, atenţie ziarizdelor la încă un aspect. Pe lângă maşina lui Orban aflată indecent şi obscen cu zgaibele în sus, a trecut şi premierul Victor Ponta, cu coloana lui cea încă oficială. A văzut şi-a trecut mai departe vesel. A ratat momentul unei intervenţii umane de genul "Ce-ai păţit, Ludovic?! Îmi pare rău! etc." Nu învaţă nimic băiatul ăsta arogant, pupilul arogantului Adrian Năstase! În câteva luni, va circula şi el cu un Logan albastru al Camerei Deputaţilor, singur cuc pe sute de kilometri. Îi dorim de pe acum călătorie plăcută în deplină siguranţă. Pentru că, nu-i aşa, pierzătorul pierde tot!

vineri, 23 ianuarie 2015

Persoană dispărută

      A dispărut o persoană din spaţiul public.
      Semnalmente: are 63 de ani, profesie incertă, are chelie, râde cu hă-hă-hă! pe ton gros, are un ochi mai mic, sau - dacă vreţi - unul mai mare şi pigment de tătar.
      Ultima oară a fost văzut în data de 22 decembrie 2014 la o berărie din Herăstrău. A dansat pe masă, deşi era doar puţin euforic.
       Este periculos, are 68 de dosare penale. Procurorii îi clasează două-trei pe zi; inclusiv Dosarul Flota, care dosar abia intră/sau nu intră într-un vagon de marfă, dosar vechi de 11 ani care cică s-a clasat pentru că "faptele nu există". Mai are, la ora aceasta, vreo 11 nerezolvate. Cei care-l văd pe undeva prin ţară sau prin străinătate sunt rugaţi să-l imobilizeze şi să-l aducă la prima televiziune, altfel, în acest weekend, toate dosarele lui vor fi clasate. Şi va fi păcat!

joi, 22 ianuarie 2015

Concetățeanca lui Urmuz

        Brătienii pot să-și doarmă liniștiți somnul de veci. Partidul Național Liberal a ajuns pe mâini bune, pe mâna unei domnișoare de pe aceleași plaiuri străbune, din prima capitală a Țării Românești. Alina Gorghiu (atenție, cu accentul pe prima silabă!) este și mai mult decât șefa liberalilor, ea este chiar pupila primului om în stat, cel care a impus-o în post, când bărbați în toată firea, foști miniștri la Armată și la Transporturi, s-au dat mintenaș la o parte intimidați. Din ziua în care mesteca gumă în timpul depunerii jurământului de către Iohannis, Alina Gorghiu merge din succes în succes, încât am o bănuială că va avea mai multe succesuri decât vestita EBA.

      Sorin Ovidiu Vântu, escrocul acela de nivel internațional care dă note politicienilor, a caracterizat-o ieri și pe domnișoara Alina: "ilustrarea perfectă a gospodinei deraiate de la cratiță." Om rău, acest domn SOV! Trebuie să recunoaștem că numai față de gospodină n-are domnișoara Gorghiu. Nici de președinte la PNL, dar nici de gospodină. Ceva pe la mijloc, gen femeia puternică din spatele unui bărbat carierist.

      Dar, să vedem cum stă președinta PNL cu logica. Într-o singură zi a dat două declarații. Pe de o parte că vrea o lege de respingere a traseismului politic, iar pe de alta, că a început deja demersurile pentru crearea unei noi majorități în Parlament pentru punerea la pământ a guvernului! Bun, și cu cine s-ar face majoritatea asta? Știm cum s-a făcut în primăvara lui 2012, când a căzut guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. Cu trădători, traseiști și curve politice. Sunt curios cum va face pupila lui Iohannis majoritate fără categoriile de mai sus!

      Dar, din fruntea PNL se poate totul. Să nu uităm că Urmuz, creatorul absurdului în literatură s-a născut la Curtea de Argeș. Dar și Alina Gorghiu (cu accentul pe prima silabă!), tot la Curtea de Argeș a văzut lumina zilei. Ceea ce era de demonstrat.