Scrisoarea unui
recent eurosceptic român
Dragă Europa
Îţi scriu în timp ce trag
cu ochiul la ceaunul în care se pritoceşte mămăliga, ştii tu, mâncarea despre
care încă continui să crezi că explodează doar în cerul gurii la români. Despre
clişeul ăsta şi relativitatea temeiniciei lui, sunt multe de spus ca şi despre
aplombul şi îndârjirea cu care, tu însăţi, îţi renegi azi, culmea!.originea
creştină. Nu ştiu ce să mai cred. Sunt contrariat şi exact în situaţia cuiva
care tocmai a primit o lovitură zdravănă, nemeritată, tocmai de la cineva pe
care îl considera, poate din naivitate, prieten. Îţi reamintesc câteva lucruri
dacă cumva le-ai uitat şi se pare ca da. Uite, am stat aici, la Porţile
Orientului, cuminţi şi adesea resemnaţi îndurând zeflemeaua occidentală după
ce, câteva secole, din bordeiele noastre, am fost pavăza liniştii tale şi al răgazului de a-ţi
edifica magnificele catedrale şi toată civilizaţia de care eşti atât de mândră
la fel ca şi noi. Poate nu ştii dar, la asediul Vienei, un domnitor valah a
tras în zidurile cetăţii cu ghiulele din bălegar şi pământ pentru ca tu,
rujată, fardată, îmbătată de efluviile
parfumurilor Dior, să nu porţi , astăzi, pe faţă, vălul islamic împotriva căruia
ai şi instrumentat legi.
Din păcate, constat că
astăzi, un altfel de văl, ţesut din aroganţa bogatului, din prea multă
suficienţă şi din sictirul aferent, e pe cale să-ţi întunece dreapta judecată
şi minţile. Să mă explic. În ultimii 22 de ani, abia ieşiţi cu mari sacrificii
din noaptea comunizării pentru care, amnezică fiind, nu-ţi găseşti nicio vină,
am fost deplin conştienţi de condiţia de marginali, de periferici ai spaţiului
decretat cu multă emfază şi vădită ipocrizie, comunitar. Am încercat cu
onestitate şi cu rezultate notabile să
micşorăm, să recuperăm cât se poate de mult handicapul istoric ce separa lumile
noastre, adesea invocat la mesele rotunde sau pătrate la care am stat împreună.
Mai mult, ne-am sulemenit, ne-am spălat pe dinţi, pe picioare, ne-am schimbat
şosetele, opincile cu încălţări domneşti, în fine, ne-am mutat din mahalaua
care îţi oripila nările mai către centru. Am adaptat apoi instituţiile statului, cu mult
sârg şi convingere, la normele şi legile
inspirate de exerciţiul îndelung al tradiţiei tale democratice.
Aşa cum ne-ai spus,
am crezut în virtuţile pieţei, în cât de imbatabilă este, cum reglează ea
fluxurile şi refluxurile capitalismului contemporan ca un panaceu universal pentru
a constata, într-un târziu, că a fost o iluzie. Sub paravanul, sub
stindardul „drepturilor depline” şi al
tăvălugului implacabil al
globalizării, chiar am devenit o
astfel de piaţă invadată, mai ales, de
ciurucuri sclipitoare demne de lumea a
treia, într-un sistem semicolonial atât de drag ţie. Rău inspiraţi de
teoreticienii liberalismului excesiv, bun atâta vreme cât nu dă cu capul de
colţuroasele realităţi sociale , am fost la un pas să cădem în capcana statului
minimal şi a rolului său decorativ,
degrevat de îndatori şi obligaţii, până ce buzunarele şi minţile a milioane de
oameni au înţeles că, de fapt, şi jaful poate fi frumos ambalat în eufemisme.
La îndemnul şi sub presiunea intereselor tale economico-financiare, am
înstrăinat avuţii ale solului şi subsolului pe nimic, am pus la bătaie tot sectorul bancar, capacităţi
productive, mână de lucru ieftină şi
calificată, minţi strălucite în folosul bunăstării şi prosperităţii tale. Am făcut toate acestea pentru a întreţine un
vis, pentru a ţine în viaţă zestrea de speranţă în tine ce părea neştirbită,
imbatabilă, fără a căpăta, în schimb, de la tine, măcar un pic de respect,
dragă Europa.. Aşa am crezut că e modul firesc de a ne pune pe picior de egalitate,
stând umăr la umăr, cu obligaţii şi drepturi depline, în poza de familie cu
care, mult timp, ne-am mândrit. O poză care se dovedeşte astăzi a fi fost făcută doar de ochii lumii, din ce
în ce mai ştearsă, mai decolorată, aproape un bluf. În tot acest timp, stând
nemişcaţi în secvenţa de grup, impresionaţi de statura anturajului, am tăcut. N-am
comentat niciodată lăcomia bancherilor tăi, încurajată, întreţinută de tine. Am
trecut cu vederea, ca pe un fapt de la sine înţeles, ambiţiile hegemoniste transferate din plan militar în cel economic.
Am ignorat voit complicităţile urzite
aproape la lumina zilei, gata să reînvie , cu adaptări de strictă actualitate,
tratate oculte din trecutul comun. Nu!
Ne-am văzut de treabă. Am avut ceea ce se cheamă obraz. Nu înseamnă că nu le
vedem, dragă Europa. Numai că în faţa acestei atitudini, tare mă tem, dragă
Europa, că ai luat bunul simţ şi delicateţea discreţiei noastre drept slăbiciuni numai bune de speculat şi de
exploatat. Pentru că, iată următorul exemplu :
un popor, poporul român, a făcut
în urmă cu opt ani, fie din nebăgare de seamă, fie dintr-un viciu, dintr-o
rătăcire de moment a discernământului ori din motive care nici nu mai contează,
o
alegere cât se poate de proastă,
cât se poate de rea. A dat puterea supremă în stat pe mâna unui nevolnic cum zicea Ştefan Zweig, pe mâna
unui rebut uman cum găseşti chiar şi pe cuprinsul ţinuturilor tale, tarat de
grave şi nevindecabile tulburări de caracter şi comportament, probate din plin
în toţi aceşti ani Acest personaj grobian, înzestrat cu toate ingredientele
şi tertipurile farsorului, strecurat
insidios în politică direct din nomenclatura p.c.r., cu antecedente probat securiste, penal
cât cuprinde, a făcut din şmecheria marinărească, din escrocheria cu program şi
metodă, singura sa virtute iar din viaţa
românilor, un calvar. Lacom, însetat de putere
şi avantajele ei cu orice chip, om al gâlcevei şi al scandalului
continuu, practicant abil al vendetei politice şi al diversiunii , rămas cu
năravul ascultării telefoanelor şi al
dosarelor scoase din mâneca moale,
supusă a justiţiei, şi-a subordonat
toate instituţiile de forţă ale statului în beneficiu personal. Asta în vreme
ce acolo, la Bruxelles, pentru că
practica mersul biped , pentru că se învârtea în cerc fără rost şi fără
interlocutori, putea să ţi se pară, dragă Europa, un mieluşel rătăcit şi
nevinovat, cu ceva faţă umană. Ştiu,,
te-ai lăsat păcălită numai pentru că simpla lui prezenţă şi-atât, dădea bine la
bilanţul socotelilor partizane. .Dar aici, în ţara reală cu oameni reali în
carne şi oase, sacrificiile, efectele austerităţii impuse dictatorial n-au avut
rezultate benefice decât în conturile
îngrăşate în vreme de criză ale
camarilei şi sicofanţilor partenerului tău , nu-i aşa?, tocmai bun
să întărească, aritmetic, rândurile
„popularilor”.
Cu vălul acela
tot mai vizibil pe ochi .şi cu vata înfundată în urechi, n-ai scos o vorbă, n-ai avut nicio
tresărire, nicio reacţie de împotrivire
faţă de atitudinea de satrap, faţă de derapajele evidente şi grave de la
normele statului de drept ale numitului Băsescu .(inclusiv
atacuri furibunde şi ameninţări făţişe
la adresa libertăţilor presei). Sunt voci care spun că, dimpotrivă, te-a amuzat copios spectacolul
unei ţări redusă tacit şi premeditat la condiţia de cobai. Abia când
românii s-au trezit ca după un
somn lung, hotărâţi să-şi schimbe
preşedintele şi destinul, abia când au vrut
să-şi recapete statura, onoarea, libertatea şi demnitatea, ai gâsit cu
cale să te agiţi, să te arăţi
îngrijorată , să sari în sus ca arsă.. Hotărârile Parlamentului de suspendare , data şi termenii
referendumului, deplin constituţionale şi democratice, le-ai taxat, conform
conduitei bocitoarelor profitoare ale regimului Băsescu, drept lovitură de
stat. De ce? Nu înţeleg nici acum
ce resorturi lăuntrice, ce calcule de oportunitate deopotrivă meschine si cinice ţi-ai făcut atunci când ai impus un prag al
cvorumului în dispreţul Convenţiai de la Veneţia şi contrar precticii curente comunitare. Ai fost, aşa cum spune o zicală românească, pentru unii mumă iar pentru alţii ciumă! De ce? Şi de ce în faţa boicotului preşedintelui
suspendat şi a apelului la absenteism,
el însuşi o faptă penală, ai tăcut mâlc făcându-te că plouă în vreme de secetă? Te întreb Europa, de ce?
Ştiu că în faţa
acestor întrebări o să taci. Măcar dacă te-ai rezuma la atât! Cetăţenii mei au
votat, mulţi, foarte mulţi. Şi-au luat porţia de revanşă pentru rătăcirea de
acum opt ani. Şi-au răzbunat umilinţele. Îngenunchiaţi mai ieri, astăzi s-au ridicat în picioare. Războiul cifrelor şi al procentelor, disputa dintre
birocraţie şi realitatea statistică a electoratului sunt ale noastre. Stai, te
rog, departe de ele. Încetează ingerinţa , imixtiunile în vieţile noastre. Renunţa la atitudinea de Mare Poartă
obişnuită să-şi cheme supuşii la ordin pentru a le cere socoteală. Ajunge!
Destul! Deja, cum se spune la noi, ai sărit calul!
Îţi spun cu
sinceritate : decât să te transformi într-o intrigantă din speţa, din corul
câtorva români care şi-au pierdut busola pe bani publici denigrându-şi ţara,
mult mai profitabil ar fi să te priveşti în oglindă cu luciditate. Ai vedea cât
de speriată, cât de buimacă, indecisă şi incapabilă eşti să găseşti soluţii şi
să iei hotărâri ca răspuns la criza globală. Aceea este adevărata miză, nu
grija făţarnică pentru starea şi nivelul democraţiei din Romănia.
Nu vreau să mă
gândesc şi nici să glosez pe tema eventualei tale susţineri pentru un preşedinte
ilegitim, validat doar de numărul morţilor din listele electorale şi de
absenţii de la urne. Nu văd ce interese ar putea să te anime mai presus de
evidenţa celor 8,5 milioane de voturi(88% pentru demitwere, 12% pentru contra!) Iar dacă pentru tine laşitatea e mai
presus de onoare, dacă voinţa a 8,5
milioane de cetăţeni români, liberi şi
cu mintea la ei, nu va conta pentru tine, înseamnă că grecii au toate motivele din lume să-ţi ceară bani grei,
măcar pentru a te (re)familiariza cu preceptele logicii lui Demostene şi Aristotel.
Mă opresc. Nu ştiu
dacă ai înţeles mare lucru. M-am luat cu vorba şi uite că mămăliga, sub presiune, e gata-gata să
explodeze pe foc.
La revedere, înainte de
a spune „adio” !
Ioan Viştea
3 comentarii:
Ceva de pus la suflet .Daca toti "romanii"am gandi asa ,am fi undeva departe...
Da, in comunism, visul de aur al omenirii.
La faza cu bancile mi-am adus aminte ca bleaga aia de Europa nu s-a priceput sa falimenteze Bancorex, Banca Agricola, Credit Bank, Bankcoop, Albina, BIR, BID... pe care romani de-ai nostri , autohtoni cu dragoste de patrie s-au priceput sa o faca.
Ca sa nu mai zic de minunatele noastre intreprinderi industriale din care proprii angajati romani sadea furau pe rupte, imediat dupa 1990. Rulmentul Barlad va spune ceva?
In materie de lovitura de stat este inutil sa va povestesc eu ceva daca nu cunoasteti alta istorie decat cea din cursurile de istorie ale sedintelor PCR. Banuiesc ca nici de perfect legala ajungere la putere a lui Hitler n-aveati idee. Ca nu se studia asa ceva, cum poporul l-a pus pe el, perfect democratic, la conducerea Germaniei.
In rest ochelarii de cal sunt extraordinar de utili cailor. Dar e bine ca un om sa-si pastreze capacitatea de a gandi avand in vedere cat mai multe fapte si nu numai pe cele care ii pot sustine o prejudecata indusa de altii.
Inteleg ca tentatia rastalmacirii este pe cat de seducatoare, pe atat de lesne de instrumentat. N-am spus niciodata ca ne-am fi priceput mai bine sa menageriem capacitati industriale, sistemul bancar ori insusi administrarea statului fara sprijinul Europei. Nu! Am vrut sa spun ca exista un punct critic al mandriei nationale care nu inseamna musai nationalism, peste care nu se poate trece si care cred ca trebuie amendat ori de cate ori ignora bunul simt si intareste sentimentul de frustrarea a cetatenilor romani, tot atat de europeni ca oricare altii.Practica dublei masuri este un exemplu. Nu inteleg ce cauta in ecuatia comentariului pcr-ul si insinuarea sedintelor de indoctrinare. In privinta acestora chiar va asigur ca ati gresit adresa deoarece subsemnatul n-a avut niciodata un carnet de partid, nici pcr, nici psd, nici liberal,nici, nici. Cat despre invocarea lui Hitler, da, ea se justifica si inteleg cam incotro bate observatia. Intr-adevar, a fost ales democratic dar asta nu inseamna ca germanii, vazand dezastrul spre care ii indrepta, s-au resemnat dorindu-l pe viata in fruntea celui de-al treile Reich. Istoria consemneaza ca poporul german si nu altii, aflat pe culmile disperarii si satui de sacrificii inutile, i-a instrumentat un numar de peste 40 de atentate!! E drept ca alesul lor a sfarsit, in final, intr-un buncar. Astazi, buncarele sunt la suprafata si adapostesc sedii de campanii, acolo unde lasitatea latratului a pustiu este la ea acasa.
Trimiteți un comentariu