joi, 4 septembrie 2014

E campanie, să stricăm ce e bun! Adică, drumurile noastre toate

Drumurile din județul Argeș sunt în general cele mai proaste din țară. E oficial, nu-mi exprim eu aici părerile subiective. Există o hartă care ne lămurește în acest sens.

Ei bine, dacă tot sunt cele mai proaste, de ce să nu le facem și mai proaste, că e loc?! Pot dovedi cu drumul de 35 de kilometri Pitești - Curtea de Argeș, drum pe care-l parcurg zilnic.

Cum vine o campanie electorală, pe acest drum  (poate că și pe altele!?),  apar niște utilaje călărite de niște Dorel/i care fac din loc în loc niște găuri în asfalt bun-bun, niște găuri de formă dreptunghiulară, pătrată, trapezoidală și de alte forme geometrice. Sunt lăsate așa vreo două-trei zile, când un alt Dorel apare țanțoș să le umplă cu asfalt plus un Dorel cu un tăvălug să le netezească. Dar, le netezește mereu mai sus. Așa că șoseaua Pitești - Curtea de Argeș arată exact ca-n Păcală: una tare - una moale! La primul îngheț aia tare devine aia moale, în sensul că se macină și devine groapă de o formă negeometrică. Și atunci sunt umplute la loc cu economie, în sensul că jumătate e asfalt, jumătate zăpadă înghețată. Când se desprimăvărează, Dorel are din nou activitate! Cum trec zilnic pe drumul ăsta, pot arăta oricui e curios care sunt lipiturile din campania electorală din noiembrie-decembrie 2012, care din altele mai vechi.

De alaltăieri, începând de la Bascov, ici-colo se frezează câte o groapă dreptunghiulară. Calvarul a reînceput.

L-am rugat pe un prieten din presa locală să facă un fel de anchetă: cine comandă, cine execută, cine plătește, cum... N-a aflat mai nimic.

În acest caz, nu văd altfel decât cum mi-a povestit cineva un dialog dintr-un birou între un șef de organizație de partid și un constructor, șeful ăl mare a lui Dorel:

- Dai și tu vreun miliard vechi în campanie?
- Dau, dar îmi ies două?
- Sigur, actualizează o documentație și repară drumul ăla!...

Având în vedere transparența cât de cât a partidelor, s-ar putea verifica un feed-back. Când a finanțat (printr-o donație) și cu cât constructorul X partidul Y. Apoi, să se afle când a reparat constructorul X drumul Z și cât a primit de la șeful de organizație al partidului Y. Ce literatură savuroasă am avea!


Niciun comentariu: