O poetă expresionistă

Miercuri, am participat la Roşiori de Vede la o lansare de carte, unde am şi vorbit despre volumul pe care-l prezentasem cu o zi înainte în revista "Argeş" nr. 8/septembrie 2014 în următorii termeni:

   Florina Isache - Ploi în oglinzi (Editura TIPOALEX, Alexandria 2014). Acesta este cel de-al treilea volum al autoarei după Ieșirea din anotimp (2006) și Mă voi întoarce pasăre (2011). Ploi în oglinzi reprezintă volumul de maturitate al poetei. Ea a avut o voce distinctă de la început, dar acum s-a maturizat întru totul; e de discutat în ce măsură poate evoulua sau nu un poet. Imagistica acestei poezii este una prodigioasă, până la straniu și suprarealitate: “Strada se ridica, se înălța, ocolea cartierele/mărginașe ale orașului,/acoperea casele, blocurile, se oprea la noi, la ceas…”. Dar, adevărata vocație a poetei este propensiunea spre lirica expresionistă, pe care a experimentat-o și-n volumele anterioare, dar acum o stăpânește desăvârșit ca-n acest poem intitulat – deloc exact, mai curând ironic – Real: “Camera are iz de absență./Melancolia se scurge pe pereți, verde...//Semințele aruncate în grădina din fața blocului/crescuseră până la etajul trei și umbra lor/intra pe sub ferestre, se așeza peste oglinzi, peste/cuvinte.//Se făcea frig./Te căutam în mine.//Strigătul se spărgea de coaste,/ca o liniște.” Descoperim în lirica Florinei Isache și un motiv poetic personal - petuniile: “Dimineața era mov. Soarele intra pe fereastră,/mov ca un miez de vară./Parfumul petuniilor curgea mov, se lipea de nări,/de laringe, de esofag./Un poem mov alerga prin trup…”