luni, 22 decembrie 2014

Casa Poporului Hrăpăreţ

        Se tot vorbeşte în ultima vreme de lipsă acută de locuri în puşcăriile patriei. Lasă că şi condiţiile sunt cum sunt! Se pierd procese pe bandă rulantă la CEDO, că pensionarii de acolo au timp berechet să reclame mâncarea proastă, invazia de insecte, aglomeraţia din dormitoare, cu mult peste standardele din UE, în sensul că nu e de stat acolo. Mai mult, închisorile vor primi marfă proaspătă şi de soi: primari de municipii mari, preşedinţi de consilii judeţene, patroni milionari în euro, parlamentari, procurori, miniştri şi, cu voia justiţiei române, poate chiar preşedinţi de ţară. Ei, unde cazezi oamenii aceştia din categoria gulerelor albe, oameni obişnuiţi să aibă icre negre la micul dejun, secretară la pat după masa de prânz, Coastă de Azur în weekend? Ei? Îi duci ăn celule cu păduchi şi cu closet turcesc?

       Ei bine, cum ne aflăm în ziua aniversării inconştiente a 25 de ani de la victoria revoluţiei, propun şi o revoluţie în sistemul penitenciar. O închisoare model, una de lux pentru cei de mai sus. Palatul Parlamentului este un spaţiu prea vast pentru câtă activitate e acolo. Există un subsol de câteva mii de metri pătraţi. Acolo s-ar putea face un arest spaţios, în care să existe toate condiţiile pentru Hrebenciuc, Alina Bica, Aristotel Căncescu, Dorin Cocoş... Cu cinematografe 3D, cu terenuri de tenis, mall-uri, cluburi de fittze, bibliotecă... Mă rog, bibliotecă nu cred că e cazul!

       Iar la etajele superioare, în aceleaşi condiţii să fie amenajată închisoarea propriu-zisă. Un fel de Casa Poporului Hrăpăreţ (CPH). Acolo ar fi locul lui Dan Voiculescu, Sorin Roşca Stănescu, Adrian Năstase etc. etc. Când nu e cvorum în Senat sau în Camera Deputaţilor, ei pot fi aduşi cu mandat în doar câteva minute să voteze la foc automat o lege sau alta.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Aniversare inconştientă...
Domnule DAD, felicitări, pentru eticheta de aur pe care aţi pus-o momentului nebulos din 89 !
Mie îmi îmi vine să mă declar siderat auzind, de dimineaţa până seara, între alte momente ale petrecerii inconştiente, cum fugi dictatorul cu elicopterul... De 25 ani perseverăm în eroare până ce istoria va consemna fuga inexistentă (mai putea fugi, odată ce era prins în cursă ?) ca fapt real... Ilustrându-se astfel stilul în care ştim noi a ne plăsmui istoria în aşa fel încât să ilustrăm câteun anonim în blindaj kgb!
De fapt,în această consecvenţă în inconsecvenţă, naţia şi-a dat doctoratul la ultimul tur de scrutin, 99% de cocoşi ortodoxi, bătători cu cărămida în piept, dezertară, sau, mă rog, se plecare, aşa din senin, în faţa unuia evanghelist ... Cât de bine ne-a înţeles acel francez care spunea că noi suntem de la porţile orientului unde se poate întâmpla orice iar în cuvântul nostru nu trebuie să se încreadă nimeni nici cât timp mielul rupe o gură de iarbă...

Tudor Cicu spunea...

Eu zic să i se spună: „Casa Hrăpăreților avortați din popor” - asta, ca să nu amestecăm poporul în haznaua lor. Cât despre, pușcării și „musafirii” acestora, cred că ar trebui să ne întoarcem la pușcăriile lui Jean Valjean și bilele cu lanțuri atârnate aceluia, de picioare. Și, hai, că e modern, acum! Și o TV a PUȘCĂRIILOR, să le arate celor care cred că prostesc poporul cu declarațiile lor (înainte de condamnare) cine sunt ei și ce declarații mai fac, și după condamnare. O astfel de TV ar sparge toate statisticile la oricare din capitolele cu care se mândresc TV private, ale momentului lui gură cască așteptând ca ăia să-i pună și lui câteva roșcove, în traistă.