joi, 30 aprilie 2015

DNA caută un primar care trăiește din salariu

        DNA duduie. Ia primarii de acasă în zori și uită să-i mai aducă înapoi. Asta în timp ce marinarul TB își acuză fiica lui Justiția, mai curată ca Maica Domnului, că s-a făcut o putoare curvă și coruptă. În doar câteva luni? Ca să vezi ce repede se destrăbălează justiția asta imediat ce e lăsată din mână să meargă singură la club!
        Cum Beciul Domnesc este plin în special de primari corupți, ai zice că peisajul administrației locale este apocaliptic. Nici nu se mai știe cine mai conduce primăriile din țară... Ei, dar asta e o viziune sumbră. Noi trebuie să vedem, cum se zice, partea plină a paharului. Și care e vestea bună? Cică, există un primar printre miile de primari corupți, unul singur care trăiește din salariul lui de bugetar. Surse din DNA ne-au dezvăluit că arestând zilnic primar după primar, procurorii Laurei Kovesi de fapt îl caută pe respectivul. E cea mai migăloasă cercetare de la revoluție încoace. La casele de pariuri s-ar putea paria dacă va fi găsit vreodată, și când.

Niciun comentariu: