Merg două zile la mama, în Podişul Mehedinţi, de hramul Sfintei Marii. În afară de cablu şi curent electric, se trăieşte ca-n Evul Mediu. E o caniculă de simţi cum îţi ţâşneşte sudoarea prin piele. Iau o sticlă de ţuică pentru a mă hidrata şi o pornesc pe câmp. Iarbă înaltă, dar nici un fir verde, totul galben-maroniu. Din pomi cad frunze ruginii la mijloc de august. Foile de viţă sunt răsucite de parcă ar tot arde focuri în vii zi şi noapte. Pământul e plin de crăpături în care-ţi intră piciorul de nu eşti atent. Dealurile, câmpurile, văile se numesc Strungă, Nevăţ, Piribani, Mohorna, Padina, Poiana Lungă... Totul în jur e ofilit, galben bolnăvicios, iar un strat gros de praf acoperă pădurile, viile, tufişurile, rugii de mure. Oamenii duc vitele la adăpat cale de trei kilometri. Tot de acolo aduc şi apa de băut sau de gătit. Dar, instinctul de proprietate e foarte dezvoltat. Nişte râpe aride, crăpate ca după cutremur, pline de ciulini, buruieni şi mărăcini şi pălămidă sunt înconjurate de garduri înalte de sârmă ghimpată. Sărăcia lucie trebuie conservată şi apărată cu străşnicie!
Satul Şovarna din Mehedinţi, România, Uniunea Europeană.
4 comentarii:
Stimate DAD, înțeleg calvarul celor 2 zile la Șovarna natală (loc bătut de mine cândva cu piciorul). O vară apocaliptică, nu...(căci ne cam lipsesc termenii proprii, pentru rigorile noii clime terestre...). Și poate nici nu e indicat să ne gândim la ce-o să fie, peste nu mulți ani. Eu, ca fost geolog, relativizez mai lesne. Relativizez de mi se apleacă, nu alta! Am văzut toată viața mea falii cu decroșări de zeci de metri: acele două flancuri au ”sărit” la un moment dat, ceva s-a prăbușit catastrofic, ceva a fost smucit în afară; am văzut (și am ”stat câteodată împietrit și mut”, vorba lui Labiș) strate de cenuși vulcanice de zeci de centimetri, știam că ele nu sunt doar colea, lângă o gură de vulcănaș, ci sunt un strat care dă ocol Pământului. Obligatoriu te gândești la o erupție uriașă, planetară, zgâlțâind-o din temelii, la cenuși și praf care acoperă tot globul pe durată de câțiva ani, lăsându-l în întuneric absolut, fără lumina care dă undă verde... clorofilei Ce să mai mănânce ierbivorele, de-ar fi suraviețuit? Și ce să mai mănânce carnivorele, dacă suratele vegetariene dispăruseră?! Cine a mai supraviețuit După?! Viața din semințe, din mâluri și peșteri a trebuit s-o ia de la capăt..., încă și încă o dată! Ce-i e Planetei să intre brusc într-o nouă perioadă ”activă”?! Asta, spune Geologia, se întîmplă brusc, de la un an la altul, perioadele geologice lungi-line sunt curmate de mici zguduiri care aruncă în neant ce fusese până atunci. Și bieții de noi, ființe care absolutizăm efemerul, ne mirăm și ne văietăm că la Șovarna a ajuns seceta cea cumplită. Și ce-i cu asta? Praful de deasupra Saharei ajunge nu numai în Grecia, de l-am confundat cu cine știe ce pâclă pe zare, o pâclă fotogenică, nu? Dar acel praf ajunge bine-mersi și la noi, de-acum... Deșertul din Gobi se tot prelungește prin Azerbaidjan, prin sudul Ucrainei și iată-l colea, în Dobrogea, dar și la Dăbulenii de Dolj. De ce m-aș mira, când în Bărăgan există 20 de metri de loes, ăsta e praf adus din depărtări, stivuit în ere... Numai răbdare să ai.
Ș-apoi, Șovarna nu e decât la 40 hm sud de paralela 45 grade Nord... Ce-i e Pământului, ca planetă să-și schimbe axa magnetică, sau axa de rotație, sau ecuatorul și polii? Nici alinierea în planul de revoluție al planetelor sistemului nostru solar nu e bătut în cuie. Puțină relativizare, domnilor și stimați contimporani! Și atunci, atunci seceta din Mehedinți o să capete valențe chiar poetice; Înțărcuirea unor terenuri pârlogite, unde nu s-a mai înfipt sapa, coasa, o să vi se pară de-o fantezie sublimă... Până și V.V.P., cel mai sinistru (sub)produs al vieții noastre politice din acești 25 de ani, o să vi se prezinte ca o floare a umanității. Era să zic Floare de latinitate. Ceea ce nu prea este.
Devotat, Lazu
Ştiam că aţi umblat prin toată ţara, dar în pustietatea de la Şovarna eram sigur că n-aţi ajuns! Mă bucur să aflu că aţi fost şi pe acolo. Mă întorc cu drag, totuşi, chiar dacă locurile sunt cum scriu mai sus. Ştiţi că pe Valea Runcului se făcea var, fiind munţi întregi de calcar...
În privinţa lui VVP, am ajuns să cred că e totuşi o catastrofă mai suportabilă decât liberalii din care credeam că fac parte măcar structural, că partidul e toxic şi plin de Ponţi de mori...
Da, am bătut cu piciorul și cu harta în mână (nicidecum Pas cu pas!), mai tot județul Mehedinți: Prima mea ieșire ca stagiar fiind chiar pe Valea Cernei, în oct.-nov. 1961, ehei! Apoi, după 8 campanii în Ortientali și în Apuseni, vreme de 10 ani am lucrat numai în Oltenia, de a cărei geologie răspundeam, cică. Am avut gazde în comunele: Tismana, Baia de Aramă, la Herculane, Mehadia, Topleț, Orșova, Tr. Severin, Malovăț (comuna lui Pan Izverna, am stat la mama unui coleg de liceu), Ciovârnășani... Dar îi vizitam pe colegii din alte echipe, la Izverna, Nadanova, Podeni, Cireșu, Eșelnița, Vânju Mare... Când am lucrat la Ciovârnășani, stând gard în gard cu fostul conac al boierului Missir, Siseștii dar și Ilovățul făceau parte din perimetrul de lucru, îmi amintesc conacul lui Ioanid, devenit casă de bătrâni; dar și la Noapteșa îi vizitam pe ultimii olari, am adunat din pârâu ultimele ulcele aruncate de acești omeni care nu mai făceau față sărăciei, cu olăritul lor de pe vremea dacilor-romanilor: Un olar se numea Iosu, probabil urmașul vreunui mercenar din Gemina...
Mai ieri am dat peste o coală pe care notasem: sediile mele de lucru, anul și numele gazdelor; am mai completat câteva nume, memoria de altădată, care este și cea de azi, ca să vezi. Am cunoscut locuri, oameni, mi-am scris cărțile, poeziile, jurnalul; la Tismana am scris Blana de viezure,1972, apărută abia în 1979, cu sprijinul lui Mircea Ciobanu; la Topleț am scris Curtea interioară,1973, apărută abia în 1983 - și tot așa. S-au pierdut caietele mele de însemnări din 1965 și până în 1979, oricât ar părea de anapoda.
Cât despre VVP, mai setos de putere decât Ilici, mai ticălos decât Popay, mai pervers decât bombonel cunoscut la căminul studențesc drept Găoază... În clasa x-a pleacă într-o excursie la Paris și revine la jumătatea clasei a XI-a, în mod nemaiauzit totuși nu este exmatriculat, căci trimis și sprijinit de unchiul secu, din vecini. Trece pe la Țărăniști, pe la... până ajunge la marele ciolan al pesedelei; ca avocat își însușește la Paris actele imobilului Pătrășcanu de la două venerabile doamne - și apoi devine stăpânul vilei, fără păs; vezi romanul Lasă zilei scârba ei, de Ștefan Dimitriu, care cunoaște situația direct de la Nadia Pandrea. Am publicat o cronică de 9 pagini despre. Încolțit de dna, își aranjează o operație (gen Bombonel, insul penibil care nu a avut nicio zgârietură!), fugind la turci, jucând dramoleta cârjilor. Și tot așa. Întrece orice imaginație, oribilul mitoman. Probabil iresponsabil, irecuperabil. Însă pentru români e numai buun, este îl locul altora considerați la fel sau și mai răi. Și vorba lui, mai e puțin până la sfârșitul mandatului, adică: păsuiți-mă, cât aș fi de lichea... Ca la noi la nimeni!
Devotat, Lazu
Satul meu este Studina, primul dinspre Ilovat spre Bala. Dacă-mi amintesc bine, prin 1962-1963, pe câmp pe la noi apăruseră nişte găuri în pământ foarte adânci. Ne jucam aruncând cu pietre în ele şi ştiu că aşteptam mult până auzeam un sunet înfundat. Astea erau de la prospecţiuni geologice?
În privinţa lui VP? Nu ştiam astfel de amănunte din biografia lui. Dar, chiar suntem o naţie blestemată. Cum ies în frunte numai asemenea gunoaie?! Am putea spune că-n 89 s-a scufundat România ca un mare vapor, iar oamenii ca lumea au rămas pe fundul vasului, iar la suprafaţă au ieşit oamenii-pemperşi, oamenii-gunoaie ş.a.m.d.
Trimiteți un comentariu