După ce conduci vreo cinci ore, pierdut într-o pânză de maşini
multicolore lungă de peste 200 de kilometri, spre prânz adormi pe plajă cu o
carte pe piept. Ajuns la hotel, în oglindă îţi descoperi un bust roşu rac fiert
cu un profil de carte albă semideschisă. * Întâmplare banală. Duminică seara,
eseista Aglaia Filipciuc şi-a uitat pe bancheta din spate a Trabantului tânărului
poet Eugeniu Mirciulescu-Emir: lenjeria intimă, ochelarii cu ramă de ceramică
de Horezu şi însemnările nepreţuite despre un volum de poeme fracturiste. Luni,
la prânz, poetul o sună la telefon pentru a i le returna. „Dragă, îi răspunde
eseista, te rog să le păstrezi ca pe nişte relicve din epoca roşie a
metapostmodernismului!” * Şi în Istoria
Regelui Gogoşar, ca-n toate celelalte romane, Radu Aldulescu creează câte
un personaj cu viziune apocaliptică, cu discurs alunecând în ton profetic.
Aici, un bătrân slinos, un boschetar din Balta Albă, un „jidov rătăcitor” îl
abordează – fără a-l cunoaşte - pe Emanuel Victor Calomfirescu, în stradă
bucureşteană, în apogeul „epocii de aur” şi-l mustră în stil biblic: „Degeaba
că minciuna îţi dă să mănânci şi-ţi ţine de cald, că nu vei mai creşte nici un
centimetru, ba tocmai dimpotrivă. Vei scădea. Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus.
Până n-ai să înveţi să citeşti şi să pătrunzi, n-ai nicio şansă să scapi. Calea
mântuirii e strâmtă şi necăjicioasă, stimate domn, aşa că strâmtorează-te şi
necăjeşte-te. Tot răul spre bine, omule, şi mai ales, omule, nu uita datoria pe
care o ai faţă de om. Să nu uiţi, omule… Glasul i se limpezea treptat, devenind
tot mai ridicat, atingând în sfârşit un apogeu bubuitor: Pocăieşte-te! Tu l-ai
omorât pe Iisus! îl împunse cu arătătorul în piept. Ia-ţi seama, omule!
Pocăieşte-te!” (Luni, 20 iulie 2015).
*
La ghiol, ca ologii la
Capernaum: femei obeze şi cu celulită, bătrâni semiparalitici
în baston, dar şi femei tinere, însă, cine ştie, cu beteşuguri ascunse. Aici
m-am operat, doamnă dragă, (arată pe la coapse), nici nu mă puteam mişca, dar
nămolul acesta de Techirghiol m-a pus pe picioare! Un grup mai mare de
ucraineni, ele blonde şi suple, ei – atletici, având grijă de copii. O femeie
tânără traversează plaja cu sânii înnegriţi de nămol, ca două pătlăgele vinete
mai mari, umflate cu azotat…* Radu Aldulescu, transformând pe nesimţite, din
când în când, monologul interior în…dialog interior. * Pe sticla de bere din
care mă hidratez pe plajă scrie: „Meriţi mai mult după o zi plină!”
Bogdaproste! zic în sine-mi, deşi nu ştiu dacă am avut o zi plină. Poate doar
plină de soare”. (21).
*
În librăria din Mangalia (ca de obicei, cu ofertă bogată), găsesc
„poemul” Moscova-Petuşki de Venedikt
Erofeev şi, cucerit de la primele rânduri, întrerup lectura la Regele Gogoşar. * Corectez
cel de-al patrulea volum de memorii al lui C.A. şi mă descopăr a fi un fel
de…Moş Virgulă. Pe fiecare pagină tai două virgule nelalocul lor şi adaug alta
unde se impune. * Călătoria lui Erofeev cu trenul pe ruta Moscova-Petuşki,
însoţit de o valiză mică din care tot scoate băuturi cu care face diverse
cocteiluri. Iată cocteilul „Măruntaiele căţelei”: Bere jiguliovskoe (100 gr.),
Şampon Sadko, negustorul bogat (30 gr.), Spray pentru curăţarea părului de
mătreaţă (70 gr.), Adeziv BF (12 gr.), Lichid de frână (35 gr.), Insecticid
pentru distrugerea insectelor mici (20 gr.)/…/După două pahare din cocteilul
acesta, omul devine atât de inspirat, încât te poţi apropia de el şi, timp de o
jumătate de oră, poţi să-l tot scuipi în bot, de la un metru şi jumătate, iar
el n-o să-ţi zică nimic”. (Miercuri, 22
iulie 2015).
*
Pe-o plajă pustie la
Tuzla, faceţi nudism şi priviţi marea care trimite şi retrage
valuri albe şi înspumate ca bărbile ierarhilor din Sfântul Sinod. E un fel de
respiraţie a Mării Negre, cu o expiraţie zgomotoasă şi inspiraţia înfundată. * Ideile
pe care le uiţi după trei minute; înseamnă că nu sunt bune de nimic, îţi zici.
Dar, poate că şi ideea genială a lui Einstein a fost în mai multe rânduri o
idee de trei minute şi uitată, şi poate nu doar a lui Einstein, dar chiar şi a
altor înaintaşi sau contemporani de-ai săi. M-a ferit Dumnezeu să fiu
înaintaşul sau contemporanul său. Oricum, fie vorba între noi, nu reprezentam
nici un pericol, eu neînţelegând bine nici acum formula asta cică genială: e=mc2. * E a patra zi în
care nu văd nici un nor, necum negru, dar nici vânăt sau alburiu ca de vată.
Din zori şi până-n seară, o catastrofă de cer albastru peste o catastrofă de
întindere de apă bleumarin, între ele tronând soarele ca un uriaş nucleu atomic
gata să detoneze Universul din clipă în clipă ca pe-un nimic… * Foarte
expresiv, în violenţa lui, tabloul revoluţiei în 21 decembrie 1989, „pictat” de
Radu Aldulescu în mijlocul romanului lui. * Iar, la ora 18,00, pe plajă,
mesajul de pe sticla de bere: „Meriţi mai mult după o zi plină!” Bogdaproste! (Joi, 23).
*
Un cocteil după modelul Erofeev s-ar putea numi „Troica financiară”. * Toată
dimineaţa, pe plaja pustie de la
Tuzla, valurile mari fac pe mal un dig moale, pufos sub
tălpi, verde, de alge. Pe creasta valurilor, pescăruşii borţoşi se lasă
ridicaţi-coborâţi ca nişte păsări de plastic, dar ei îşi văd nestingheriţi de
pescuitul cu ciocul, mai rentabil decât cel cu lanseta, plasa, setca etc. * Un
lucru românesc dezastruos bine făcut! Acesta poartă numele de Vama Veche. Cică,
Sudul sălbatic! În zece ani, dintr-o plajă virgină la malul mării, la graniţa
cu Cadrilaterul, s-a făcut un amestec cretin de clădiri în toate stilurile
(non)arhitectonice posibile, de la bojdeuci acoperite cu trestie, până la
hoteluri simandicoase de patru stele ca la Paris, de la restaurante ostentativ rustice, cu
rogojini pe jos, unde ospătăriţele te servesc desculţe, până la altele de lux.
Totul înşirat de-a lungul unor drumuri/străzi de pământ, cu praful până la
glezne, ca-n Depărăţeanu. Şi pentru asta, nişte fundaţii care se lăudau că
salvează Vama Veche au tocat un car de euro. Concurenţa la preţuri este însă pe
dos, nu cine oferă cel mai bun preţ (apropiat de cel corect), ci cine oferă pe
cel mai umflat. Şi observ că multor turişti asta li se pare de bon ton… (24).
*
Pe plaja ghiolului, citesc alternativ: o secvenţă de cinci-şase pagini
din revoluţia de la 1989 din romanul lui Radu Aldulescu, apoi o povestire de
două-trei pagini din „poemul” lui Venedikt Erofeev. * Apocalipsa cerului
albastru şi a mării bleumarin. * Seara, pe terasele de pe faleză e Marea
Crăpelniţă. Bărbaţi, femei şi copii bagă-n ei de parcă mâine ar veni sfârşitul
lumii. Cozi la şaorma, hamburgheri, covrigi calzi, pepeni, îngheţată, mititei
şi cârnăciori, la bere şi carafe de vin, baclavale şi bragă… (Sâmbătă, 25 iulie 2015).
*
În librăria din Mangalia, pe acelaşi raft cu Venedikt Erofeev, Marta
Petreu, Radu Aldulescu, Albert Camus, Adrian Alui Gheorghe… se află şi volumul
Mihaelei Rădulescu – Cum iubesc bărbaţii. Mi-e lene şi lehamite să-l
răsfoiesc, dar cred că, de fapt, cartea – autobiografică fiind – ar trebui să
se intituleze Cum fac sex milionarii.
* În sfârşit, şi pe litoral mai apar nişte zdrenţe de nori; măcar la şapte zile
o dată. * Seara, trei ore la localul Pura
Vida din Vama Veche. Bem bere şi-o
ascultăm pe Navi, acompaniată la chitară de Victor al nostru, mă rog, aici
Mihail. Fata cea plinuţă face show adevărat. Când ajungem în Eforie Sud, puţin
după miezul nopţii, faleza e încă plină de lume. Mâncăm mititei pe terasă la Paradox şi bem bere. (26).
*
Ce final trist al voiosului „poem” Moscova-Petuşki!
Beţia naratorului ajunsă la apogeu, eşuată într-un întuneric compact şi în
descrierea crudă a persecuţiilor, imaginare sau reale, la care e supus. * Un
moldovean din Bălţi vine pe plajă cu doi pepeni într-o mână. „Cu doi pepeni
într-o mână e cam greu!” zice proverbul. Dar, iată, nu imposibil. Grupul său de
băieţi şi fete tocmai terminase primul bidon de bere şi-l destupase pe-al
doilea. Între două bidoane de bere merge bine un pepene. (Luni, 27 iulie 2015).
*
Un fel de tautologie. Pe plaja de la Venus, pe malul mării, citesc versuri de Iulian
Talianu, versuri obsedate tocmai de marea care „m-a încercuit precum o câmpie/ea
nu a lipsit niciodată/din insomniile mele…” * Finalul romanului Istoria Regelui Gogoşar, parcă
accelerat. Radu Aldulescu încearcă să aducă din romanele precedente câteva
personaje, de data asta în plan secund, parcă pentru a nu uita cititorul de
ele. De pildă, Robert Stan alias Robert Satan, din Îngerul încălecat, aici doar un gropar într-un cimitir. Dar şi
moartea lui Emanuel Victor Calomfirescu e accelerată, o moarte provocată de
opulenţă, de lipsa de măsură în toate, de excese. Aldulescu are, de altfel,
vocaţia de creator a unor oameni bolnavi moral… (Marţi, 28).
*
Dimineaţă cu ceaţă deasă, cum n-am mai văzut niciodată în plin sezon
estival. Drumul de la Eforie
la Venus a fost o orbecăială. Dar pe la 10,00, pe toată întinderea mării s-a
luminat cu nori alburii. * Melancoliile de toamnă ale lui Iulian Talianu: „vine
toamna şi dimineaţa abia/se mai urcă pe ziduri”; şi: „vine toamna şi neliniştea
este vie/ca o picătură de sânge”; în fine: „tăcerile se înlănţuie toamna/şi
umbra începe să facă paşii tot mai mari/în urma mea flutură pânza de păianjen/a
zilei de ieri”. * Bere. „Meriţi mai mult după o zi plină”! Ce prieteni
nesperaţi găsesc în producătorii de bere. (Miercuri,
29 iulie 2015).
*
La ginul tonic din zori, de pe terasa hotelului, recitesc din Esculapii rurali ai lui Cehov. Felcerul
Kuzma Egorâci îl doftoriceşte pe basul Mihail Fedotici Izmuncenkov cel răguşit.
Felcerul îl ceartă pe cântăreţ că bea prea multă vodcă, dar basul se scuză: „E
drept că vodca produce şi başilor răguşeală, dar, după cum ştii, Kuzma Egorâci,
octava se face mai bună de pe urma răguşelii… Noi nu putem fără vodcă. Ce fel
de cântăreţ ar fi acela care n-ar bea vodcă? N-ar fi cântăreţ, ci, iartă-mi
expresia, o curată ironie!... De n-aş avea îndeletnicirea asta, nici n-aş lua-o
în gură, blestemata de ea! Vodca este sângele satanei!...” * Nu mai faceţi
plajă. Vă bucuraţi de faleza pustie în dimineaţă şi vă plimbaţi pe ea, la deal,
la vale… * După masa de prânz la
Paradox, revenirea
acasă. 400 de kilometri – patru ore. Iar acasă, seceta şi-a făcut de cap. O
victimă la prima vedere: un prunişor uscat. Dar mă consolez cu sticla care mă
firitiseşte/amăgeşte: „Meriţi mai mult după o zi plină!”(Joi, 30).
(text apărut în Argeş, nr. 8/august 2015)
Un comentariu:
Profit de faptul că nu e postat niciun comentariu ca să reproduc finalul unei proze scurte, intitulată chiar așa : Marea la Tuzla.
Citez : Așa era marea pe atunci la Tuzla, mereu învolburată iar eu priveam prin ochii ei toată noaptea spre cer ca să vă spun tot ce am văzut...
Trimiteți un comentariu