sâmbătă, 22 august 2015

Respiraţia Mării Negre la Tuzla



                                  După ce conduci vreo cinci ore, pierdut într-o pânză de maşini multicolore lungă de peste 200 de kilometri, spre prânz adormi pe plajă cu o carte pe piept. Ajuns la hotel, în oglindă îţi descoperi un bust roşu rac fiert cu un profil de carte albă semideschisă. * Întâmplare banală. Duminică seara, eseista Aglaia Filipciuc şi-a uitat pe bancheta din spate a Trabantului tânărului poet Eugeniu Mirciulescu-Emir: lenjeria intimă, ochelarii cu ramă de ceramică de Horezu şi însemnările nepreţuite despre un volum de poeme fracturiste. Luni, la prânz, poetul o sună la telefon pentru a i le returna. „Dragă, îi răspunde eseista, te rog să le păstrezi ca pe nişte relicve din epoca roşie a metapostmodernismului!” * Şi în Istoria Regelui Gogoşar, ca-n toate celelalte romane, Radu Aldulescu creează câte un personaj cu viziune apocaliptică, cu discurs alunecând în ton profetic. Aici, un bătrân slinos, un boschetar din Balta Albă, un „jidov rătăcitor” îl abordează – fără a-l cunoaşte - pe Emanuel Victor Calomfirescu, în stradă bucureşteană, în apogeul „epocii de aur” şi-l mustră în stil biblic: „Degeaba că minciuna îţi dă să mănânci şi-ţi ţine de cald, că nu vei mai creşte nici un centimetru, ba tocmai dimpotrivă. Vei scădea. Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus. Până n-ai să înveţi să citeşti şi să pătrunzi, n-ai nicio şansă să scapi. Calea mântuirii e strâmtă şi necăjicioasă, stimate domn, aşa că strâmtorează-te şi necăjeşte-te. Tot răul spre bine, omule, şi mai ales, omule, nu uita datoria pe care o ai faţă de om. Să nu uiţi, omule… Glasul i se limpezea treptat, devenind tot mai ridicat, atingând în sfârşit un apogeu bubuitor: Pocăieşte-te! Tu l-ai omorât pe Iisus! îl împunse cu arătătorul în piept. Ia-ţi seama, omule! Pocăieşte-te!” (Luni, 20 iulie 2015).


                                                           *                                                        
         La ghiol, ca ologii la Capernaum: femei obeze şi cu celulită, bătrâni semiparalitici în baston, dar şi femei tinere, însă, cine ştie, cu beteşuguri ascunse. Aici m-am operat, doamnă dragă, (arată pe la coapse), nici nu mă puteam mişca, dar nămolul acesta de Techirghiol m-a pus pe picioare! Un grup mai mare de ucraineni, ele blonde şi suple, ei – atletici, având grijă de copii. O femeie tânără traversează plaja cu sânii înnegriţi de nămol, ca două pătlăgele vinete mai mari, umflate cu azotat…* Radu Aldulescu, transformând pe nesimţite, din când în când, monologul interior în…dialog interior. * Pe sticla de bere din care mă hidratez pe plajă scrie: „Meriţi mai mult după o zi plină!” Bogdaproste! zic în sine-mi, deşi nu ştiu dacă am avut o zi plină. Poate doar plină de soare”. (21).
                                                           *
         În librăria din Mangalia (ca de obicei, cu ofertă bogată), găsesc „poemul” Moscova-Petuşki de Venedikt Erofeev şi, cucerit de la primele rânduri, întrerup lectura la Regele Gogoşar. * Corectez cel de-al patrulea volum de memorii al lui C.A. şi mă descopăr a fi un fel de…Moş Virgulă. Pe fiecare pagină tai două virgule nelalocul lor şi adaug alta unde se impune. * Călătoria lui Erofeev cu trenul pe ruta Moscova-Petuşki, însoţit de o valiză mică din care tot scoate băuturi cu care face diverse cocteiluri. Iată cocteilul „Măruntaiele căţelei”: Bere jiguliovskoe (100 gr.), Şampon Sadko, negustorul bogat (30 gr.), Spray pentru curăţarea părului de mătreaţă (70 gr.), Adeziv BF (12 gr.), Lichid de frână (35 gr.), Insecticid pentru distrugerea insectelor mici (20 gr.)/…/După două pahare din cocteilul acesta, omul devine atât de inspirat, încât te poţi apropia de el şi, timp de o jumătate de oră, poţi să-l tot scuipi în bot, de la un metru şi jumătate, iar el n-o să-ţi zică nimic”. (Miercuri, 22 iulie 2015).
                                                           *
         Pe-o plajă pustie la Tuzla, faceţi nudism şi priviţi marea care trimite şi retrage valuri albe şi înspumate ca bărbile ierarhilor din Sfântul Sinod. E un fel de respiraţie a Mării Negre, cu o expiraţie zgomotoasă şi inspiraţia înfundată. * Ideile pe care le uiţi după trei minute; înseamnă că nu sunt bune de nimic, îţi zici. Dar, poate că şi ideea genială a lui Einstein a fost în mai multe rânduri o idee de trei minute şi uitată, şi poate nu doar a lui Einstein, dar chiar şi a altor înaintaşi sau contemporani de-ai săi. M-a ferit Dumnezeu să fiu înaintaşul sau contemporanul său. Oricum, fie vorba între noi, nu reprezentam nici un pericol, eu neînţelegând bine nici acum formula asta cică genială: e=mc2. * E a patra zi în care nu văd nici un nor, necum negru, dar nici vânăt sau alburiu ca de vată. Din zori şi până-n seară, o catastrofă de cer albastru peste o catastrofă de întindere de apă bleumarin, între ele tronând soarele ca un uriaş nucleu atomic gata să detoneze Universul din clipă în clipă ca pe-un nimic… * Foarte expresiv, în violenţa lui, tabloul revoluţiei în 21 decembrie 1989, „pictat” de Radu Aldulescu în mijlocul romanului lui. * Iar, la ora 18,00, pe plajă, mesajul de pe sticla de bere: „Meriţi mai mult după o zi plină!” Bogdaproste! (Joi, 23).
                                                           *
         Un cocteil după modelul Erofeev s-ar putea numi „Troica financiară”. * Toată dimineaţa, pe plaja pustie de la Tuzla, valurile mari fac pe mal un dig moale, pufos sub tălpi, verde, de alge. Pe creasta valurilor, pescăruşii borţoşi se lasă ridicaţi-coborâţi ca nişte păsări de plastic, dar ei îşi văd nestingheriţi de pescuitul cu ciocul, mai rentabil decât cel cu lanseta, plasa, setca etc. * Un lucru românesc dezastruos bine făcut! Acesta poartă numele de Vama Veche. Cică, Sudul sălbatic! În zece ani, dintr-o plajă virgină la malul mării, la graniţa cu Cadrilaterul, s-a făcut un amestec cretin de clădiri în toate stilurile (non)arhitectonice posibile, de la bojdeuci acoperite cu trestie, până la hoteluri simandicoase de patru stele ca la Paris, de la restaurante ostentativ rustice, cu rogojini pe jos, unde ospătăriţele te servesc desculţe, până la altele de lux. Totul înşirat de-a lungul unor drumuri/străzi de pământ, cu praful până la glezne, ca-n Depărăţeanu. Şi pentru asta, nişte fundaţii care se lăudau că salvează Vama Veche au tocat un car de euro. Concurenţa la preţuri este însă pe dos, nu cine oferă cel mai bun preţ (apropiat de cel corect), ci cine oferă pe cel mai umflat. Şi observ că multor turişti asta li se pare de bon ton… (24).
                                                           *
         Pe plaja ghiolului, citesc alternativ: o secvenţă de cinci-şase pagini din revoluţia de la 1989 din romanul lui Radu Aldulescu, apoi o povestire de două-trei pagini din „poemul” lui Venedikt Erofeev. * Apocalipsa cerului albastru şi a mării bleumarin. * Seara, pe terasele de pe faleză e Marea Crăpelniţă. Bărbaţi, femei şi copii bagă-n ei de parcă mâine ar veni sfârşitul lumii. Cozi la şaorma, hamburgheri, covrigi calzi, pepeni, îngheţată, mititei şi cârnăciori, la bere şi carafe de vin, baclavale şi bragă… (Sâmbătă, 25 iulie 2015).
                                                           *
         În librăria din Mangalia, pe acelaşi raft cu Venedikt Erofeev, Marta Petreu, Radu Aldulescu, Albert Camus, Adrian Alui Gheorghe… se află şi volumul Mihaelei Rădulescu – Cum iubesc bărbaţii. Mi-e lene şi lehamite să-l răsfoiesc, dar cred că, de fapt, cartea – autobiografică fiind – ar trebui să se intituleze Cum fac sex milionarii. * În sfârşit, şi pe litoral mai apar nişte zdrenţe de nori; măcar la şapte zile o dată. * Seara, trei ore la localul Pura Vida din Vama Veche. Bem bere şi-o ascultăm pe Navi, acompaniată la chitară de Victor al nostru, mă rog, aici Mihail. Fata cea plinuţă face show adevărat. Când ajungem în Eforie Sud, puţin după miezul nopţii, faleza e încă plină de lume. Mâncăm mititei pe terasă la Paradox şi bem bere. (26).
                                                           *
         Ce final trist al voiosului „poem” Moscova-Petuşki! Beţia naratorului ajunsă la apogeu, eşuată într-un întuneric compact şi în descrierea crudă a persecuţiilor, imaginare sau reale, la care e supus. * Un moldovean din Bălţi vine pe plajă cu doi pepeni într-o mână. „Cu doi pepeni într-o mână e cam greu!” zice proverbul. Dar, iată, nu imposibil. Grupul său de băieţi şi fete tocmai terminase primul bidon de bere şi-l destupase pe-al doilea. Între două bidoane de bere merge bine un pepene. (Luni, 27 iulie 2015).
                                                           *
         Un fel de tautologie. Pe plaja de la Venus, pe malul mării, citesc versuri de Iulian Talianu, versuri obsedate tocmai de marea care „m-a încercuit precum o câmpie/ea nu a lipsit niciodată/din insomniile mele…” * Finalul romanului Istoria Regelui Gogoşar, parcă accelerat. Radu Aldulescu încearcă să aducă din romanele precedente câteva personaje, de data asta în plan secund, parcă pentru a nu uita cititorul de ele. De pildă, Robert Stan alias Robert Satan, din Îngerul încălecat, aici doar un gropar într-un cimitir. Dar şi moartea lui Emanuel Victor Calomfirescu e accelerată, o moarte provocată de opulenţă, de lipsa de măsură în toate, de excese. Aldulescu are, de altfel, vocaţia de creator a unor oameni bolnavi moral… (Marţi, 28).
                                                           *
         Dimineaţă cu ceaţă deasă, cum n-am mai văzut niciodată în plin sezon estival. Drumul de la Eforie la Venus a fost o orbecăială. Dar pe la 10,00, pe toată întinderea mării s-a luminat cu nori alburii. * Melancoliile de toamnă ale lui Iulian Talianu: „vine toamna şi dimineaţa abia/se mai urcă pe ziduri”; şi: „vine toamna şi neliniştea este vie/ca o picătură de sânge”; în fine: „tăcerile se înlănţuie toamna/şi umbra începe să facă paşii tot mai mari/în urma mea flutură pânza de păianjen/a zilei de ieri”. * Bere. „Meriţi mai mult după o zi plină”! Ce prieteni nesperaţi găsesc în producătorii de bere. (Miercuri, 29 iulie 2015).
                                                           *
         La ginul tonic din zori, de pe terasa hotelului, recitesc din Esculapii rurali ai lui Cehov. Felcerul Kuzma Egorâci îl doftoriceşte pe basul Mihail Fedotici Izmuncenkov cel răguşit. Felcerul îl ceartă pe cântăreţ că bea prea multă vodcă, dar basul se scuză: „E drept că vodca produce şi başilor răguşeală, dar, după cum ştii, Kuzma Egorâci, octava se face mai bună de pe urma răguşelii… Noi nu putem fără vodcă. Ce fel de cântăreţ ar fi acela care n-ar bea vodcă? N-ar fi cântăreţ, ci, iartă-mi expresia, o curată ironie!... De n-aş avea îndeletnicirea asta, nici n-aş lua-o în gură, blestemata de ea! Vodca este sângele satanei!...” * Nu mai faceţi plajă. Vă bucuraţi de faleza pustie în dimineaţă şi vă plimbaţi pe ea, la deal, la vale… * După masa de prânz la Paradox, revenirea acasă. 400 de kilometri – patru ore. Iar acasă, seceta şi-a făcut de cap. O victimă la prima vedere: un prunişor uscat. Dar mă consolez cu sticla care mă firitiseşte/amăgeşte: „Meriţi mai mult după o zi plină!”(Joi, 30).
    (text apărut în Argeş, nr. 8/august 2015)
                  

Un comentariu:

Anonim spunea...

Profit de faptul că nu e postat niciun comentariu ca să reproduc finalul unei proze scurte, intitulată chiar așa : Marea la Tuzla.
Citez : Așa era marea pe atunci la Tuzla, mereu învolburată iar eu priveam prin ochii ei toată noaptea spre cer ca să vă spun tot ce am văzut...