miercuri, 9 septembrie 2015

Cum îşi sărbătorea ziua contele Lev Tolstoi

      9 septembrie 1828 este ziua de naştere a lui Lev Nicolaevici Tolstoi. Ţin de ani de zile pe birou jurnalul său tradus de Janina Ianoşi. Citesc mereu câte o pagină, două... Din volumul II, caut o zi de 9 septembrie. O găsesc pe cea din 1909, cu un an înainte de moarte. O reproduc fără comentarii:
      "Am dormit cam puţin. Am ieşit devreme. Sufleteşte mi-e foarte bine. Mă înduioşează toate cele. Întâlnire cu ţăranul din Kaluţk. Am consemnat-o separat. Mi se pare mişcătoare numai pentru mine. Apoi am întâlnit un căruţaş şi un alt drumeţ; pe faţa amândurora furie şi ură pentru faptul că sunt boier. Cât mi-e de greu! Cât aş vrea să scap de situaţia asta! Dar, după cum se vede, aşa voi muri. Acasă am consemnat întâlnirea, apoi am revăzut Unei femei poloneze, am terminat apoi Lao Ţî - l-am terminat, de asemenea. Am făcut adăugiri la cuvântare. Şi, iată, acum îmi termin de scris jurnalul. Mă duc la dejun. Totul e bine, doar pe la mijlocul zilei m-am simţit slăbit..."

12 comentarii:

ștefan s. spunea...

Să-ți pară rău că ești boier!
Și ăstora de astăzi...
Toate cele bune!

Augustin spunea...

Da, contele Tolstoi chiar a vruit la un moment dat să împartă moşia gratuit mujicilor, dar aceştia nu l-au luat în serios...

Ion Lazu spunea...

Fiindcă e vorba despre o pagină de jurnal de Lev Tolstoi, am să vin cu un citat din jurnalul lui Radu Petrescu - A treia dimensiune, ed. Cartea românească,1984, volum aflat la îndemână și înnegrit de sublinieri. În astfel de situații, treaba e pe jumătate făcută. Textul din ziua de 10 septembrie 1960:
”Generație. Cuvântul îmi sună displăcut. (...)
Acela sau aceia care au cântat singuri și neîndrugând pe nimeni, au fost puțini sau a fost unul, așa cum se și cade. Generația lor n-a încăput în câțiva ani, a fost a secolelor. Ei au făcut parte dintr-un areopag ce veghează și astăzi asupra nopții noastre în care fiecare suntem singuri și rămânem răspunzători fiecare de sine însuși.
Radu Petrescu
Comentariul meu: Nimeni nu va contesta faptul simplu că Lev Tolstoi a făcut parte din areopagul căruia Radu Petrescu îi aduce omagiul său.

Ion Lazu spunea...

Moșia de la Iasnaia Poliana a revenit fiicei lui Tolstoi, Nina, din câte-mi amintesc, care și-a reținut doar o mică parte, iar partea cea mare a fost dată mujicilor. Împlinindu-se în acest fel dorința teribilului om care a fost Liovușca...
I. Lazu

Augustin spunea...

Aveţi dreptate, Lev Tolstoi este deasupra multor spirite şi după mai bine de un secol de la moarte ne raportăm la el, într-un fel sau altul...

Anonim spunea...

Îmi pare că mă trag din spița lui Cănuță, om sucit, de nu cumva există în sângele meu o genă pocită, pentru că întotdeauna găsesc câte ceva care stă exact împotriva celor afirmate de alții... Evident, și eu sunt un cititor împătimit al lui Tolstoi, dar, dacă m-ar băga cineva într-un complet al juraților, eu l-aș declara vinovat ! Fără ezitare. Și, bănuiți de ce, Domn Doman ? Pentru că, nu l-a băgat în seamă pe Dostoievski, care îi frecventa salonul doar pentru a lua lecții de umilință ! Când moare Dostoievski, ce credeți că spune Tolstoi ? Drept așa: Păcat, a murit omul de care puteam să aflu răspuns la multe dintre întrebările care mă frământă !
Ca să vedeți...

Augustin spunea...

Au fost doi titani care până la un moment au avut cam aceeaşi viaţă.
Apoi s-au despărţit ca destine.
Sigur, contele avea ditamai moşia şi scria după voie, după capriciile inspiraţiei.
Dostoievski scria sub presiunea editorilor şi n-avea timp să-şi stilizeze manuscrisele. Chiar se plângea că Tolstoi poate să-şi cizeleze romanele sub cireşul înflorit, pe când el...
A scris o carte-eseu foarte interesantă Ion Ianoşi: Poveste cu doi necunoscuţi.
La un moment dat, Dostoievski şi-a călcat pe inimă şi pe orgoliu şi-a pornit spre Iasnaia Poliana să-l întâlnească pe Tolstoi. S-a întâlnit cu Turgheniev însă care l-a întors din drum, contele fiind într-o criză de isterie, deci nu era momentul... Imperiul Ţarist părea a fi mic pentru doi scriitori atât de mari.

Ion Lazu spunea...

Ce relaxare ar fi dacă persoanele care semnează la nesfârșit cu... Anonim (vorba lui Caragiale) și-ar pune numele sub frazele scrise, ca să le putem răspunde nominal. Așa, domnul/doamna Anonim scrie despre Dostoievski frecventându-i salonul lui Tolstoi, ca exercițiu de umilință, fără a îndrăzni să i se prezinte. Iată ce găsesc pe Wikipedia:
Într-o scrisoare adresată lui Strahov, după moartea lui F. M. Dostoievski, Tolstoi scria:

„Cât aș dori să pot spune tot ce simt despre Dostoievski. Dumneavoastră, descriindu-vă sentimentele, ați exprimat o parte din ale mele. Nu l-am văzut niciodată pe acest om și n-am avut niciodată legături directe cu el, și, când a murit, am înțeles deodată că el mi-a fost omul cel mai apropiat, cel mai drag și mai necesar. Am fost scriitor și scriitorii sunt cu toții orgolioși, invidioși, în orice caz eu sunt un asemenea scriitor. Dar nu mi-a trecut niciodată prin cap să mă măsor cu el - niciodată. Toate câte le-a făcut el (toate cele bune și adevărate) le-am receptat așa încât cu cât va face mai multe cu atât îmi va fi mie mai bine. Arta îmi provoacă invidie, la fel inteligența, dar cele ale inimii doar bucurie. Așa că l-am și socotit un prieten de-al meu, și nici nu mă gândeam să nu-l întâlnesc, și dacă până acum asta nu s-a întâmplat, mai e, totuși, timp. Și dintr-odată la masă - prânzeam singur, întârziasem - citesc: a murit. Și mi-am pierdut un anume reazăm. M-am zăpăcit, iar apoi mi-am dat seama cât mi-a fost de drag, și am plâns și mai plâng și acum.
În zilele dinaintea morții lui am citit „Umiliți și obidiți”, și m-a cuprins duioșia.”
—L. N. Tolstoi - o scrisoare adresată lui N. N. Strahov.
Această scrisoare este, probabil, cea mai importantă confesie epistolară privind atitudinea lui Tolstoi față de Dostoievski. Este datată cu 5-18 februarie 1881. Inițial scrisoarea a fost trimisă lui Strahov, iar ulterior ea a ajuns în mâinile soției lui F. M. Dostoievski, Anna Grigorevna Dostoievskaia. Atunci când s-a întâlnit cu Tolstoi, Anna G. Dostoievskaia îi mulțumește lui Tolstoi „pentru scrisoarea aceea minunată pe care ați scris-o lui Strahov după moartea soțului meu. Strahov mi-a dat această scrisoare și o păstrez ca o relicvă”. „Am scris exact ceea ce am simțit.” - îi răspunde Lev Nikolaevici.”

Acesta fiind textul din Wikipedia, ce-aș mai avea de comentat?
Că Tolstoi era un ciufut, nu încape îndoială, el însuși o recunoaște spăsit. Nu înseamnă că și reușea să se domine, după ce-și recunoscuse vina. Cu Turgheniev, mai mare ca el cu 10 ani, se certau și se reîmpăcau mereu. Dacă ar fi adevărat că Dostoievski, călcându-și pe inimă, s-a hotărât să-i facă o vizită lui Tolstoi, faptul că Turgheniev l-a întors din drum s-ar explica prin faptul că se certase cu Lev; dar ne putem gândi și la varianta că Turgheniev nu vedea cu ochi buni o apropiere a lui MFD de LNT. gelos el însuși pe realizările celor doi.
Oricum ar sta lucrurile, marii scriitori despre care discutăm nu erau firi modeste, nicidecum. Făcea excepție Anton P. Cehov, om de o modestie extremă. El era în termeni foarte buni cu Tolstoi, l-a vizitat în mai multe rânduri, dar și în Crimeea, la an 1901. Peste 3 ani, la moartea lui Cehov, Contele a scris un text de mari elogii cu privire la opera cehoviană: A adus literaturii ruse străluciri nemaivăzute... Am de învățat de la Cehov. Etc. (Aș da citatul ca atare, din păcate nu găsesc cartea...) Este foarte trist să ne gândim de ce oare aceste elogii veneau exact la dispariția celorlalți actanți de primă linie ai literaturii ruse. Este însă fapt cert că la moartea lui Tolstoi, pe noptiera lui a fost găsit romanul Frații Karamazov. Asta spune multe.
Devotat, Lazu

Augustin spunea...

La varianta că Turgheniev n-ar fi dorit ca Dostoievski să se fi împrietenit cu contele nu m-am gândit. Putea fi posibil ca cei doi "necunoscuţi" să se fi înţeles bine. În Jurnal, Tolstoi are multe pagini de dispreţ la adresa lui Turgheniev, că venea cu moda de la Paris, că-i învăţa fetele ultimele dansuri occidentale etc. În conacul de la Iasnaia Poliana!

Anonim spunea...

PS/ Stimate Domn Lazu, semnez Anonim pentru că așa mă simt în ochii mei. Nici mai mult nici mai puțin decât un Anonim. Căruia, ce rost are să-i mai pun un nume în coadă,că tot Anonim rămâne! Asta fiind situația, dinspre partea închinării, pe care mi-o asum, vă rog și pe Dvs s-o luați ca atare... În fond, opinia rămâne neschimbată, indiferent că e semnată Anonim sau Popescu... Sper în bună înțelegere, în caz că nu, priviți-o cu indiferență sau pur și simplu faceți abstracție... Nu stă punctul de sprijin al pământului într-atât!

Ion Lazu spunea...

Stimate domn Anonim, înțeleg că hotărârea Dvs de a iscăli în continuare cu Anonim este fermă - și nu sunt eu cel îndrituit să vă schimbe opțiunea. Sugeram doar că într-o discuție precum aceasta, de pe blogul scriitorului DAD, deci între oameni interesați sincer de literatură, ar fi fost mai la îndemână să ne adresăm nominal. Iar de-ar fi să fac o mărturisire, pe nepusă masă: modest din fire eu însumi, îmi prezentam colaborările de început la Luceafărul și Gazeta literară semnându-le Ion Lazu-geolog. Asta până când G. Dimisianu mi-a arătat cartonașul roșu...
Acum, la obiect: Dvs ați afirmat că FMD frecventa salonul lui Tolstoi, fără să îndrăznească a i se prezenta. Mai întâi, știut fiind protocolul nobiliar al unei vizite la adresă, nu cred că ar fi fost posibil... Apoi, fapt cunoscut este că Tolstoi ar fi putut să-l cunoască pe FMD cu prilejul participării la o prelegere a unui alt scriitor; l-a avertizat însă pe însoțitorul său, editor, că nu dorește să fie prezentat nimănui. Astea reies clar din textul Wikipedia. Apoi, în citatul la care am apelat (din scrisoarea lui Tolstoi, la moartea lui Dostoievski), Contele afirmă că nu l-a văzut niciodată pe acesta, deși...(vezi citatul de mai sus). În ce mă privește, știind firea stihinică a contelui, bănuiesc a fi aflat de la însoțitorul său că în sală se află cutare, cutare, inclusiv Dostoievski cu soția, poate anume de aceea a decis să nu fie prezentat nimănui. Și oricum, la acea dată, Dostoievski, fiind și cu 9 ani mai mare decât Tolstoi, care și așa a debutat mai tîrzior, îi va fi fost cunoscut prin lucrările deja publicate, la data debutului său: 4 romane și 9 povestiri, care desigur l-au făcut remarcabil.
Și iată cum, acești titani ai literaturii ruse și universale, nu încăpeau unul de altul. Dar nici nu puteau merge mai departe fără să se citească unul pe altul; fără să privească peste gard... De ce ne atrag atenția ciudățeniile acestor oameni de geniu? Poate pentru că la ei ”sar în ochi”, și totodată devin mai expresive. Cine știe... Oameni suntem...
Un gând bun, Ion Lazu

Anonim spunea...

Nu pot să nu fiu de acord cu Dvs, Dle Lazu. Eu am citit scris de FMD, cum frecventa acele serate pentru a lua lecții de umilință... Adică nu era băgat în seamă, cum ziceți, Tolstoi, poate știa sau sigur știa că printre cei din salon se află și FMD dar se uita pe sus. Că știa ce valoare are e indubitabil, altfel, nu scria ce a scris , după ce a aflata că a murit!
Vedeți stimate domn, că ne putem înțelege ? Bineînțeles, dacă suntem oameni or, pe acest blog pare-mi-se că numai OAMENI se întâlnesc /exprimă/.
Același gând bun și din partea mea.