marți, 15 septembrie 2015

România poate rezolva foarte simplu problema refugiaților sirieni

          Ce mai tevatura-vura în problema crizei refugiaților! Iohannis zice că doar 1751 putem primi, premierul îi ține isonul, UE ține să ne repartizeze peste 7000, generalul de la apelul bocancilor, Gabriel Dragnea, zice ceva scrâșnit, opoziția zice că, Vadim nu mai zice...
          Dar, România poate primi nu doar 7000, ci mult mai muți. Unde să-i cazeze? Simplu, în vilele de neam prost ale jefuitorilor postdecembriști. De pildă, în palatul lui Adrian Videanu de la Snagov. Dar nu, acolo trebuie deschis Muzeul jafului național. Dar, mai există hotelurile lui Radu Berceanu și ale lui Dorin Cocoș, vilele intermediare între palat și castel ale lui Hrebenciuc, Elena Udrea, Elena Băsescu, casa din Mihăileanu, hotelurile de pe litoral ale fraților Micula... că s-a jefuit în țara asta, nu glumă. Ce bine le-ar sta arabilor în locuințele astea de lux.

          În ce privește refugiații speciali precum cei de mai jos, pe ăștia-i cazăm și noi cum vom putea, prin căsuțele noastre din cartiere sărăcăcioase. Poate că le vom cumpăra și niște hăinuțe de la second hand. Sau poate nu.



graphic

Niciun comentariu: