joi, 15 octombrie 2015

Radu Aldulescu, mare romancier în stradă

     Sunt unul dintre puţinii oameni care au citit toate cele nouă (9) romane scrise de Radu Aldulescu, fiind convins că el este cel mai important romancier de după 1989. Nu intru în argumente. Am scris nouă cronici despre nouă romane şi - după reacţii - am convins de acest lucru mulţi cititori, dar chiar şi scriitori importanţi, unii romancieri excepţionali necuprinşi de invidii, precum Şerban Tomşa, de pildă.
     Ei bine, cel mai important romancier de astăzi este în situaţia de om al străzii; la propriu. După ce, câţiva ani, USR l-a adăpostit într-un spaţiu al său, acum îl somează de pe o zi pe alta să părăsească mica lui cameră şi să plece unde-o vedea cu ochii. Şi unde să plece un scriitor la 61 de ani fără masă, casă, avere, bani?  
      USR este - după statut - un fel de sindicat al membrilor săi. Şi dacă USR nu-l poate nicicum ocroti pe cel mai talentat şi oropsit copil al său, atunci de ce mai există? Care mai e rolul ei?
      Am citit recent un volum cu peste o mie de scrisori adresate lui Liviu Rebreanu (primul volum, cu doar  expeditorii cu litere A şi B). Trei sferturi dintre aceştia îi cereau autorului Răscoalei preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români: bani, locuinţe, ajutoare sociale şi de boală. Nu ştiu să le fi dat Rebreanu răspunsuri cinice, în sensul că să se descurce etc.
       Dincolo de cazul particular Radu Aldulescu, cred că trebuie făcută o anchetă (eventual de presă) din care să rezulte situaţia socială a celor 2500 de membri ai USR. În anii '80, bătrânii membri ai USR erau ocrotiţi de Uniune, li se ducea masa caldă în sufertaşe în toate colţurile Bucureştilor...
       E de înţeles că-n zilele noastre USR nu mai are finanţare de la stat ca-n anii '50-'80, dar măcar moral se impune să-i ajute pe membrii săi aflaţi la anaghie.Radu Aldulescu nu trebuie tratat ca un veleitar. El este un romancier adevărat, ba chiar unul mare, şi nu e cazul să fie lăsat să moară în stradă ca un câine. În orice ţară democrată din UE sau din America, romanele sale ar fi veritabile best-seller-uri. Că nu sunt la noi, nu e vina lui. E conjunctura aceasta păcătoasă. Nu trebuie pedepsit nici pentru că are accente polemice la adresa conducerii USR, accente proprii de altfel tuturor scriitorilor adevăraţi. În aceste zile, toţi scriitorii trebuie să dovedim într-un fel sau altul o solidaritate cu colegul nostru Radu Aldulescu, cu colegul nostru mai talentat şi mai nefericit decât noi. Acum putem dovedi că suntem oameni, scriitori umanişti, caractere adevărate.

16 comentarii:

Anonim spunea...

Subscriu ideii și aș fi curios dacă, pornindu-se o anchetă, aflăm cum de am ajuns la scrierea literaturii pe bază de muncă voluntară ? Cine se așteaptă la descoperirea valorilor pe această cale ? Și în altă ordine de idei, tot dintr-o astfel de anchetă, așa de curiozitate, aș vrea să se afle cât a investit USR în pupila lui Niky, alde Mircea, tradus și răstradus, dar fără ecou și premiul Nobel !
De ce se numai la noi trăiește Ieremia care dictează : aut Mircea, aut nihil ! ...
Un UsR care trăiește prin gestul nobil al mult hulitului Păunescu ... și împărțitul de premii pe sub sprâncenele familiei...nu va fi capabilă de un gest uman față de Radu Aldulescu...
Apropo, parcă și Aldulescu se spunea că trăiește din scris, c-ar fi singurul sau printre puținii care izbutesc...
Curată devălmășie, numai naiba poate pricepe în ce țară/lume trăim...

Unknown spunea...

nici nu gândeam la o alta atitudine din partea dumneavoastra !
sunteti omul de caracter si normal la suflet si la minte pe care il stiu dintotdeauna.
nu e nimic exceptional in reactia dumneavoastra, este pura normalitate.
nu ma indoiesc ca situatia, macar locativa, a lui Radu nu se va rezolva in viitorul imediat ! altfel, Romania ajunge iar la CNN si la TF1 ca in anii '90.
nu am nici o contra cu manolescu, omul nu se intersecteaza cu interesele mele, nici eu cu ale sale, insa are obligatia morala sa isi prezinte demisia !
in rest, Dumnezeu sa ne ajute fiecaruia !

Anonim spunea...

Îmi retrag bălmăjeala de-acum o zi. De fapt, e o problemă de viață și moarte pentru un om care trăiește din dragoste pentru literatură. Ar fi momentul ca și literatura / prin ale sale organisme/ să demonstreze reciproca. Atât și nimic mai mult !

Ion Lazu spunea...

Prins de buchiseli diurne, am amânat să comentez imediat postarea D-lui DAD. Sunt întru totul de acord că Radu Aldulescu este un important prozator al acestor ani, romanele lui au fost primite cu unanime aprecieri din partea criticii, a cititorilor, chiar a confraților, ceea ce mai rar se întâmplă. De asemenea Radu Aldulescu este un publicist de mare clasă, pronunțându-se cu acuitate în problemele scriitoricești, civice, etc..
Acum: nu e nici o noutate că scriitorul român trăiește în pauperitate, de azi pe mâine, ignorat de societate, de stat, de... S-a ajuns, în această decădere cumplită a condiției de scriitor, la situația aberantă când scriitori adevărați, cu activitate prestigioasă își publică operele pe bani proprii, în tiraje de câteva zeci de exemplare, pe care le dau din mână pe la prieteni și rude, pe la redacții... Cartea nu are nicio difuzare. O carte apărută la o editură din București nu va ajunge în veci la Timișoara, Cluj, Iași, Suceava... Cartea chiar foarte valoroasă nu se difuzează, nu se citește, nu se comentează. Nu ajunge în biblioteci publice, școlare, sătești... Și multă jale pe noi toți, vorba cronicarului (la moartea lui Tudor Vladimirescu).
În cazul concret al lui Radu Aldulescu, cu care mă află de multă vreme în relații amicale, știu bine că în ultimii ani a locuit într-o cameră din clădirea unde au funcționat Asociația, apoi Filialele USR, mai exact într-unul dintre birourile devenite vacante când redacția Vieții românești s-a mutat în dependințele Casei Vernescu, devenite, de nevoie, noul sediu al USR și al revistelor sale bucureștene. Acum, că s-au mutat și Filialele, spațiul trebuie părăsit, retrocedat sau cum vreți să-i spuneți - după ce decenii la rând nu a putut fi cumpărat. Scriitorul de primă linie Radu Aldulescu este aruncat în stradă...
Ce ar putea face concret USR? Unul dintre aceste două lucruri, sau pe amândouă deodată: Să-i ofere lui RA un post de redactor la o revsstă, acum aceste posturi sunt plătite! Și să-i repartizeze una dintre bursele de merit, dintre cele devenite disponibile, sau luând-o de la vreunul dintre scriitorii care între timp s-au ajuns la Academie, ori în alte posturi de stat, bine retribuite.
Sigur, situația dramatică a lui Radu Aldulescu i-a sensibilizat pe oamenii de bună credință, de aici comentariile iritate de mai sus. Să nu se uite totuși faptul simplu că deja USR l-a ajutat efectiv pe RA în mai multe rânduri, inclusiv păsuindu-l câțiva ani buni în fostul birou al Vieții românești, cum spuneam.
Sunt înduioșetoare amintirile cu sufertașele pentru scriitori, pe vremuri. Dar pe atunci exista Fondul Literar, statul investea pentru a-i ține sub mână pe scriitori. Iar pe alții, nu puțini, îi ținea chiar la popreală. Vreo 400, după cercetările noastre...
Sper din toată inima că lucrurile se vor rezolva; de altfel RA este un om cu deosebire răbdător, călit ca nimeni altul în lupta pentru supraviețuire, încă din tinerețea de angajat necalificat, pe șantiere, prin uzine... Doamne-ajută!
Ion Lazu

Augustin spunea...

Cu puţin noroc, lucrurile chiar s-au aranjat întrucâtva. Un ierarh bisericesc, el însuşi scriitor, membru al breslei, i-a oferit adăpost, masă şi casă. Dar, aveţi dreptate, una din cele două variante de mai sus era la îndemâna conducerii USR, însă...

Ion Lazu spunea...

...Cu puțin noroc, cum spuneți, dar mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, din câte se vede cu ochiul liber, în acest caz. Nu degeaba vorba românului: Doamne-ajută!. Cu care încheiasem comentariul de mai-nainte...
Spunându-i astă veste Lidiei, numai ce-o aud: Mă bucur foarte mult! Și ne-am însuflețit amândoi, gândindu-ne că prietenul nostru a scăpat demarele necaz, în pragul iernii...
Lazu

ștefan s. spunea...

Trist, domnule Augustin, foarte trist!
Nu știm să prețuim nimic - la general vorbind - și nu ne putem lăuda cu prea multe valori pe km pătrat!
Mă bucur să aflu că s-au găsit o inimă deschisă și o mână întinsă pentru scriitorul Radu Aldulescu. Un astfel de caz social n-ar trebui trecut cu vederea...
Sănătate și zile frumoase vă doresc!

Tudor Cicu spunea...

Nu plâng de mila nimănui/Cu noi... Și Domnul joacă-o carte/Când scriu, înmoi penița-n gândul Lui/Și foaia scrisă, pleacă mai departe!

Şerban Tomşa spunea...

Fără să mă amestec în conflictele din USR, am anunțat, pe Facebook, că Radu Aldulescu are nevoie de casă și am dat un nr. de cont ( anunțat chiar de Radu), unde binevoitorii pot depune niște bănuți. Mă gândeam că prietenului nostru, marele romancier Radu Aldulescu, nu-i va oferi nimeni o casă cu tot ce-i trebuie, dar el ar avea nevoie de niște gologani, pentru a închiria un apartament. Ce credeți? M-am pomenit apostrofat, pe propriul wall, de alți scriitori, care aveau cuvinte de dispreț la adresa lui Radu. E ”penibil” să faci așa, glăsuia unul, care n-a răbdat niciodată de foame. ( Omul a intrat în USR înaintea mea - pe ce se bazase, nu știu - și voia să facă frumos, pentru a intra în grațiile nu știu cui.) Ca să nu intru într-un scandal din care însuși Radu să ar fi ieșit scăldat în lături, am șters postarea și intervențiile. Ce să mai crezi despre membrii breslei noastre? Urmăresc cu mare atenție situația și mă gândeam la un text pentru blog, când am descoperit că Dan Lungu i-a întins o mână admirabilul nostru scriitor. Îți mulțumesc, Maestre DAD, pentru cuvintele frumoase pe care le ai la adresa mea. Știi că, pe vremea când Radu locuia în podul fostului sediu al USR, după o întâlnire cu el, am căzut pradă reveriei : dacă aș fi devenit brusc foarte bogat, primul lucru pe care l-aș fi făcut ar fi fost să-i cumpăr prozatorului o casă frumoasă, la munte, unde să scrie. Pe urmă mi-a venit ideea înființării unei fundații care să-i ajute pe toți scriitorii și artiștii aflați în situații dificile. Dar cum nu vom fi niciodată bogați...

Şerban Tomşa spunea...

Sunt curios cine este înaltul ierarh care îl ajută pe Aldulescu, pentru a mă ruga, în fiecare seară, și pentru Sfinția Sa.

Anonim spunea...

Sa fim seriosi, nu numai Radu o duce greu. Dar asta nu inseamna ca trebuie pus semnul egal intre scriitor si cersetor. Sunt scriitori demni, care fac munci din cele mai ingrate, care isi platesc singuri aparitiile, din imprumuturi, care stau cu chirie, dar au alta atitudine. Capitalismul e o societate a valorii, comunismul e pentru trantori si milogi. Radu Aldulescu poate fi (chiar la 61 de ani) si demn...

Augustin spunea...

Dragă Şerban Tomşa, uite că nu ţin secret numele ierarhului BOR. Este vorba de Înalt Prea Sfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, membru USR, scriitor minunat, memoriailst exatraordinar, dar şi un om ieşit din comun, sensibil la nevoile oamenilor în general, şi în special ale scriitorilor...

Anonim spunea...

1.Aha, de Zamfir (nume de cod, altul decat codul argintiu) era vorba... 2.Cunosc patru scriitori care locuiesc cu chirie (unul din ei suferind si de o boala grava), carora nu le plange nimeni de mila. Pentru ca ei insisi nu se plang. Multora le-ar placea sa nu aiba grija casei, cu toate angaralele, lasata pe spezele altora, iar ei decat sa scrie. Dar mai sunt si lucruri neplacute pe care trebuie sa le facem. Mersul la serviciu, de exemplu. Oricum, felicitari pentru demers, domnule Augustin !

Augustin spunea...

Nu e vreo scofală că mergi la serviciu şi nu laşi nimic în urmă. Dacă mergea la serviciu, Radu Aldulescu n-ar fi scris romanele acestea.Peste ani se vor scrie teze de doctorat despre proza lui Aldulescu, se vor face filme după romanele lui, cum s-a făcut Terminu Paradis (premiu la Veneţia,banii Lucian Pintilie, el - praful de pe tobă!) Deşi a avut serviciu, a lucrat în uzine, în tipografie, la o gazetă... Supravieţuire. Şi eu merg la serviciu de vreo 35 de ani şi un prieten mi-a calculat şi m-a asigurat că peste vreo trei ani voi ieşi cu o pensie de vreo 500 de lei.Aşa că voi avea, dacă voi mai avea, o bătrâneţe jalnică. Asta e ţara.
În privinţa lui Zamfir, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât altfel...

Şerban Tomşa spunea...

Maestre DAD,
Să-i de Dumnezeu sănătate și viață lungă Înalt Prea Sfințitului Calinic! Poate că într-un viitor nu prea îndepărtat îl voi putea vedea și eu de aproape.

Şerban Tomşa spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.