Ficţiunea din nord-vestul oraşului

         Ficţiunea. O întâlneşti la marginea de nord, de fapt de nord-vest a oraşului. Şi cum o deosebeşti de Realitate? eşti întrebat. Păi, îi răspunzi, seamănă perfect amândouă, dar Ficţiunea o recunoşti repede, că treci prin ea ca prin nimic, ca printr-o ceaţă imaterială.

                                                           *

         Poetul veleitar, o pasăre care se încăpăţânează să zboare cu o jumătate de aripă.

                                                           *

         Mă rog din răsputeri să uit Maestrul şi Margareta, pentru a putea să-l citesc cu ochiul proaspăt şi uimit ca prima oară.

                                                           *

         Eminescu, în manuscrisul 2258, p. 186: „Ideea, cum vine, trebuie scrisă, căci, deşi te sumeţi a o ţine minte, însă se-nvecheşte, se palifică în cap, astfel încât, în loc de-o gândire de aur strălucitor, batem o monedă ştearsă şi veche, care sună fals când o pui în urmă pe hârtie”.

                                                           *

         Este adevărat că imperfecţiunea expresivă dă valoare literaturii. Dar, ca să ajungă la imperfecţiunea expresivă, scriitorul trebuie să caute permanent perfecţiunea.

                                                           *

         Maiestuoasă şi orgolioasă cât Templul din Ierusalim, salcia plângătoare din colţul grădinii.

                                                           *

         Arta ca viaţă, nu ca reflectare a vieţii, ci pur şi simplu ca viaţă. Scrie contele Lev Tolstoi: „O operă artistică este aceea care îi molipseşte pe oameni, îi aduce pe toţi la aceeaşi stare de spirit. În forţa de a influenţa şi de a subordona toţi oamenii uneia şi aceleiaşi stări de spirit, nimic nu egalează cauza vieţii şi, în cele din urmă, întreaga viaţă omenească. Eh, dacă oamenii ar înţelege întreaga semnificaţie şi întreaga forţă a acestei opere de artă, care e propria lor viaţă! Dacă măcar ar dădăci-o la fel de grijuliu şi ar depune eforturile pentru a nu o strica cu ceva şi pentru a o produce în toată splendoarea ei posibilă! Dar noi dădăcim o reflectare a vieţii, iar viaţa propriu-zisă o desconsiderăm. Indiferent însă de vrem sau nu acest lucru, ea este o operă de artă, de aceea îi şi influenţează pe ceilalţi oameni, este contemplată de ei”.

                                                           *

         Cioran: „Să nu fi făptuit nimic şi să mori surmenat”. Mda! Sau să fi făcut tot ce e posibil măreţ în viaţă şi să mori la fel de surmenat. Sau, a treia variantă, să fi făptuit totul şi luna să fie aşa mândră şi clară!

                                                           *

         Poetul X a intrat în impas liric. Nu mai suportă întâlnirea consoanelor dure cu vocalele leşinate de emoţie. Poetul X se tot gândeşte la revoluţia poeticii fără consoane dure.

                                                           *

         Mă simt împlinit seara, când constat că am făcut peste zi ceva…lucrativ, adică gratuit: am citit.

                                                           *

         Imagine din povestirea Noaptea, târziu de Ivan A. Bunin: „Ferestrele priveau în afară ca nişte ochi care nu văd”.

                                                           *

         O poezie obosită şi străvezie ca o lună plină spre dimineaţă.

                                                           *

         Scriitori pe care nu-i iubeşti şi eviţi firesc. Dar, nu poţi scăpa de ei în vis, unde te laudă, te critică, te boscorodesc, în general nu se dau plecaţi din visul tău…

                                                           *

         Se uită în oglindă atent-atent să-şi vadă conştiinţa. N-o zăreşte deloc, dar e liniştit, e normal, îşi zice, nu poate fi văzută de la prima ochire.

                                                           *

         Zice Dumnezeu, în Isaia 55, 11: „Aşa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea şi îşi îndeplineşte rostul lui”. Dumnezeu e, iată, poetul suprem. Dar, i se opune Borges: „Doar roata cerului e măsura gloriei mele/versurile-mi sunt disputate de bibliotecile din Orient/emirii mă caută să-mi astupe gura cu aur…”

                                                           *

         De pe munte, luni dimineaţa, brazii se scurg cu huruit prelung în Galaxia Gutenberg.

                     (text apărut în revista Acolada, nr. 10/2015)