Paris, „singurul loc unde e plăcut să fii deznădăjduit”

    Am scris cu mai mulți ani în urmă un eseu despre Cioran. Astăzi, la 105 ani de la naștere, reiau aici începutul:
      Moto: „Viaţa – acest pompierism al materiei”.Cioran
      Cultura occidentală, în general, cea franceză în speţă, era „coaptă” în preajma celei de-a doua conflagraţii mondiale să primească... trei crai de la Răsărit care s-o scoată din moleşeală, s-o scuture de praf, s-o revoluţioneze. Au făcut-o fiecare în felul său: Mircea Eliade prin enciclopedismul său, dezvăluind rădăcinile adânci ale religiei; Eugen Ionescu, prin teatrul absurdului, jocul grav cu care a intrat în rândul nemuritorilor din Academie; iar Cioran, cel de la „Coasta Boacii”, prin scepticismul său cinic, prin disperarea bine temperată, bine jucată, alintată, metafizică, prin deznădejde, prin fragmentarismul lui fecund. Ce-a găsit Cioran la Paris? Un Occident bolnav: „Artă, iubire, religie, război – ştim prea multe despre toate ca să mai credem în ele. Atâtea veacuri s-au ros făcând-o... Epoca finitului (s. E.M.C.) deplin s-a dus. Materia poemelor? Istovită şi ea. – Să iubeşti? Până şi mitocanii resping „sentimentul”. – Mila? Duceţi-vă prin catedrale: numai nătângii mai vin de se roagă. Cine mai vrea să lupte? Figura eroului e perimată: numai măcelul impersonal mai are trecere. Suntem marionete clarvăzătoare, bune numai să facem nazuri în faţa iremediabilului. Occidentul? O posibilitate (s. E.M.C.) fără viitor...” Parisul, „locul cel mai îndepărtat de Paradis, rămâne totuşi singurul loc unde e plăcut să fii deznădăjduit”. Aşadar, Cioran a sosit la timp acolo ca un terapeut, pentru că, zice el, „o mie de ani de războaie au întărit Occidentul; o sută de ani de «psihologie» l-au adus la marginea prăpastiei”. A regenerat spiritul occidental cu războiul resemnării neamului său din Mioriţa. Iar metoda lui terapeutică este aceea de a pune răul înainte, de a-l exacerba, de a-i face apologia, de a releva durerile lumii în speranţa descoperirii altora mai groaznice, lucru care va ajuta spiritele puternice să se evidenţieze, după ce şi-au făcut „educaţia de victime” după ce s-au îndoit de... propriile îndoieli: „sunt îndoieli cu adevărat?”