Totul
e să avem răbdare; o zi, un deceniu, un secol, mai multe... Timpul scoate la
lumină pe zidul unei biserici o pictură din secolul XIV. Scena biblică se
ițește timidă de sub alte două straturi de pictură din veacurile mai recente.
Așa și cu înțelesurile cărților vechi.
*
Când
eminescologul Petru Creția își ia o scurtă vacanță și scrie îndurerat în Cartea
de Onoare a Memorialului Ipotești, unde era angajat: „Gândiţi-vă la acei ultimi
şase ani ai lui, gândiţi-vă cu durere şi cu respect. Au fost ani de-a lungul
cărora Eminescu n-a mai fost Eminescu şi în care Eminescu ştia bine, cu o
suferinţă sfâşietoare, că nu mai este Eminescu. Dar în care nu ştia, umilit de
neputinţă, ce va rămâne din el, că locul lui se va afla, pe veci, printre cei
mai mari poeţi ai lumii. Anii aceia au fost, după aspra lege a firii, răscumpărarea
unei prea mari arderi, a unei prea îmbelşugate şi străbătătoare respiraţii, a
unor prea mari, zădărnicite şi zadarnice iubiri, dintre care nu cea mai mică a
fost pentru neamul lui. A trăit atunci ca un om îngropat în nimicnicie, fără să
ştie că va învia spălat de tot răul lumii şi că, în eternitatea istoriei toţi
ai lui, noi cu înaintaşii noştri, îl vor iubi ca pe nimeni altcineva. Petru
Creţia, 1. VIII. 91”.
*
În nuvela Lacul rău
de Vasile Voiculescu, pescarul Gheorghieş, pescar...dinainte de a se naşte,
moare înecat pentru că încalcă trei tabu-uri: 1) vrea să traverseze iazul după
ce băuse vin şi era excitat de o femeie de la nuntă; 2) nu-şi face cruce
înainte de a se arunca în valuri şi 3) tulbură tihna lacului în zi de duminică.
E atât de convingător Voiculescu, încât atunci când vrei să te răcoreşti în
ştrandul Ostroveni de pe malul Oltului la Vâlcea, îţi aduci aminte brusc de aceste tabu-uri şi renunţi în
favoarea unei prăjiri pe mal, cu o halbă rece de bere în faţă.
*
Stendhal: „Iubirea este
singura pasiune care se plăteşte cu o monedă fabricată de ea însăşi”.
*
Spectacolul cotidianului
la Petre Stoica. Întâmplările mărunte din grădina cu mărar, din coteţul cu
iepuri, cu alămuri din chioşcul parcului, cu zeppelinul cu care poetul vrea să
facă înconjurul judeţului preferat, spectacolul literaturii în care se
împletesc lucrurile mărunte, de la ţelină şi scoruşe, şi cele imaginare, de la
vapoarele cu zbaturi de pe Mississipi din gravuri... Iar spectacolul nu e
sugerat, el este explicat programatic de poet: „Gata trag cortina spectacolul
meu s-a sfârşit/nu sunt clovn pentru cât aţi plătit e destul/v-am arătat
peştişorul japonez din acvariu/meditând la soarta avioanelor de tip
supersonic/am făcut între versuri şi câteva salturi mortale/dar nu le-aţi văzut
am adus câteodată pe scenă/capra fongraful broasca blajină şi inima mea/vă rog
îndreptaţi-vă acum spre casele voastre/în lume
e-o veselie mare şi plouă şi plouă/mereu/casa mea e numai un turn de
hârtie subţire plecaţi/în stagiunea viitoare vă arăt şi câteva mostre/de came
de diavol tuturor salut”.
*
Cititorul
ipohondru. Ca o moară toacă volum după volum urmărind bolile diferitelor
personaje și se instalează în fiecare dintre maladii, le trăiește cu
înfrigurare, le povestește medicilor și prietenilor „suferințele” sale...
*
Venind
dintr-o lume patriarhală într-un război ilogic, iar din acesta direct în
socialismul care se instala tropotind în cizme de import, oamenii romanului Îngerul a strigat de Fănuș Neagu se
pierd buimaci într-o băltoacă a nostalgiei fără fund. Ei sunt pitoreşti, comici
şi tragici deopotrivă, de o dulce melancolie, cu destine senzaţionale şi cu
nume pe potrivă: Che Andrei, Costică Gurafoii, Fălcosu, Titi Şorici,
Ouleaţă-ţiganul, Neicu Jinga, Schelete, Bonfaier, Bijulică Bagdad, Gicu Catâru,
Trenu Anghelina, Magaie Ciutu...
*
Lectura
ca abrutizare: „Modalitatea eficace de a scăpa de tristețe: să buchisești (?)
în dicționarul unei limbi pe care n-o cunoști prea bine, să cauți mai cu seamă
cuvinte despre care știi sigur că n-o să le folosești niciodată. Abrutizarea e
un antidot pentru toate durerile sufletului”. (Cioran).
*
Printre
rândurile cărții vezi vag dâra degetelor pline de cerneală violetă a autorului.
(fragmente apărute în revista „Acolada” nr. 1/ianuarie 2017)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu