Nemuritoarea
carte rea. E
o carte rea și de aceea am depus-o într-o seară în raftul cel mai îndepărtat
ca-ntr-un sarcofag. În zori însă am găsit-o pe masă, întredeschisă, îmbiindu-mă
la lectura toxică. Am depus-o iar spre uitare în raftul-sarcofag, dar dimineața
în zori era pe masă, la vedere. Am dus-o în magazia de vechituri, am aruncat-o
peste gard într-o fermă de capre spre devorare, am dat-o gunoierilor cu mașina
lor care transformă totul în nimic... Și totuși, îmi încep ziua de fiecare zi
cu cartea cea rea etalată în față, pe masă. Ploile cele acide, focul,
bacteriile ucigașe, nimic nu poate distruge cartea cea rea și mândră-n toate
cele.
*
În fața mării
de-un albastru verzui, stă ea cu o carte albastră-albastră în mâini, privind
cerul albastru azuriu cu ochii ei de-un albastru tulbure.
*
Stephan
Roll, punând ordine în spațiu și timp: „O mână umblă prin legăturile astrale de
chei, cealaltă presară pe ceasornice cenușă”.
*
Nu
doar scriitorul trebuie să fie inspirat, dar și cititorul care trebuie să
anticipeze ce va rămâne dintr-un autor contemporan, din viața sau opera
acestuia.
*
Nemaiputând
fi decadent, expresionist , în mijlocul voiosului realism socialist, în martie
1957, deci cu două luni înainte de sfârșit, Bacovia măcar devenea eminescian:
„De-aș fi artist/Eu ți-aș descri/A tale mândre gesturi./Din al meu dor/Ar mai
pieri/Când te-aș ceti/În versuri...//Ca pictor/Eu te-aș picta -/Mi-ai fi icoană-n
viață,/Din al meu dor/Aș mai uita/Când te-aș privi/În față...//Ca muzicant -/Eu
ți-aș șopti,/Cu flaut,/Sau cu struna,/Din al meu dor/S-ar povesti/De
tine-ntotdeauna”.
*
Întâlnire
admirabilă. În toiul reveriei, citind din Jules Renard: „Reveria nu e decât un
gând care nu se gândește la nimic”.
*
Una
dintre scenele inconfundabile din proza lui Nicolae Velea: „Văru Stănică, acum
teafăr, a ieșit în curte și a început să-și bată câinele cu bocancii.
Lătrătorul nu se prea ferea, venea și lingea botul bocancilor, poate și pentru
că pe acolo rămăseseră pete de grăsime de la porcul tăiat sau pentru că el era
mic, și credincios, și lacom. Și-l privea în ochi cu lacrimi de fiară mică și
de curte”.
*
Confluența
științelor. Un sociolog observă că poeții de obicei visează, iar un contabil
crede că această activitate nu prea e rentabilă financiar.
*
Vorbind
despre alții vorbești în fond despre tine? Sau îi întâlnești pe alții pentru a
te găsi pe tine?: „Critica literară este singura formă civilizată de autobiografie”
(Oscar Wilde).
*
Cititorul
de plăcere este un produs al romantismului revolut. El mai supraviețuiește pe
ici, pe colea, pe ascuns, ca un răufăcător.
*
„Un
bou se uită la mine. Are o expresie bună și blajină și răbdătoare...” Boul din
satul lui Jules Renard, de la 1904, eram eu. Chiar voi scrie jurnalul boului
care se uita blajin la Jules Renard.
*
„Ori
de câte ori te afli în fața unui text prea bine scris, să știi că n-ai de-a
face cu un înțelept” (Cioran). Deci, înțelepții nu sunt interesați de stil?!
*
Crezul
artistic de diarist al lui Jules Renard: „Fiecare însemnare trebuie să aibă
savoarea unei căpșuni”.
*
Radu
Petrescu cel minuțios: „Frazele strâng bine în gheare hârtia”.
(Fragmente apărute în revista „Acolada”, nr./aprilie 2017)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu